MEŞTEŞUGĂRÍ, meşteşugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meşteşugar. – V. meşteşugar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MEŞTEŞUGĂRÍ ~ésc intranz. rar A practica ocupaţia de meşteşugar; a fi meşteşugar. /Din meşteşugar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
meşteşugărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. meşteşugărésc, imperf. 3 sg. meşteşugăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. meşteşugăreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MEŞTEŞUGĂRÉŞTE adv. (rar) meştereşte.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MEŞTEŞUGĂRÍ ~ésc intranz. rar A practica ocupaţia de meşteşugar; a fi meşteşugar. /Din meşteşugar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MEŞTEŞUGĂRÉŞTE adv. (rar) meştereşte.
(Dicţionar de sinonime)