meșteșugi
[Conjugare]
MEŞTEŞUGÍ, meşteşugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. şi intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meşteşug.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MEŞTEŞUG//Í ~ésc 1. tranz. 1) A face cu îndemânare şi pricepere (de meşter); a meşteri; a măiestri. 2) fig. (acţiuni duşmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a unelti; a urzi; a ţese; a coace. 3) rar (obiecte, informaţii etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intenţionat; a imita în scop de fraudă; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza în taină o acţiune reprobabilă; a unelti; a urzi; a ţese; a coace. /Din meşteşug
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
meşteşugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. meşteşugésc, imperf. 3 sg. meşteşugeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. meşteşugeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MEŞTEŞUG//Í ~ésc 1. tranz. 1) A face cu îndemânare şi pricepere (de meşter); a meşteri; a măiestri. 2) fig. (acţiuni duşmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a unelti; a urzi; a ţese; a coace. 3) rar (obiecte, informaţii etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intenţionat; a imita în scop de fraudă; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza în taină o acţiune reprobabilă; a unelti; a urzi; a ţese; a coace. /Din meşteşug
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)