meșteșugire dex - definiţie, sinonime, conjugare
MEŞTEŞUGÍ, meşteşugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. şi intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meşteşug.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MEŞTEŞUGÍRE, meşteşugiri, s.f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acţiunea de a meşteşugi şi rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, şiretlic, vicleşug. 2. (Înv. şi pop.; concr.) Meşteşug (II 2). – V. meşteşugi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MEŞTEŞUG//Í ~ésc 1. tranz. 1) A face cu îndemânare şi pricepere (de meşter); a meşteri; a măiestri. 2) fig. (acţiuni duşmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a unelti; a urzi; a ţese; a coace. 3) rar (obiecte, informaţii etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intenţionat; a imita în scop de fraudă; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza în taină o acţiune reprobabilă; a unelti; a urzi; a ţese; a coace. /Din meşteşug
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

meşteşugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. meşteşugésc, imperf. 3 sg. meşteşugeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. meşteşugeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

meşteşugíre s. f., g.-d. art. meşteşugírii; pl. meşteşugíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MEŞTEŞUGÍRE s. v. abilitate, complot, conjuraţie, conspiraţie, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, intrigă, iscusinţă, isteţie, isteţime, în-demânare, maşinaţie, pricepere, ştiinţă, talent, uneltire, uşurinţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: me mes mest meste mestes

Cuvinte se termină cu literele: re ire gire ugire sugire