mecanică dex - definiţie, sinonime, conjugare
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Ştiinţă care studiază mişcarea sau echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ♢ Mecanică cerească = ştiinţă care se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti sub acţiunea atracţiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, maşină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcţia şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi a mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparţine mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Şi adv.) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul maşinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Şi adv.) Care se realizează fără participarea conştiinţei, a voinţei; maşinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziţie etc. fără a ţine seama de specificul concret sau individual al situaţiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. şi f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operaţii de montaj, de reparare, sau de întreţinere a utilajelor, maşinilor şi aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalaţiile anexe; maşinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MECÁNI//C1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de mecanică; propriu mecanicii. 2) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; funcţionat de o maşină sau de un mecanism. 3) fig. Care este făcut fără participarea conştiinţei sau a voinţei; inconştient; automat; maşinal; instinctiv; involuntar. 4) Care rezultă din mişcare; produs prin mişcare. Energie ~că. Reacţie ~că. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MECÁNI//C2 ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreţinerea şi reparaţia maşinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; maşinist. 4) Conducător al unei locomotive; maşinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MECÁNIC3 adv. Ca un automat; fără raţiune. A vorbi ~. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr, mécanique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MECÁNICĂ f. 1) Ramură a fizicii care studiază mişcarea şi echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor. 2) Ramură a tehnicii care are ca obiect de studiu construirea şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. [G.-D. mecanicii] /<lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MECÁNIC, -Ă adj. 1. Acţionat de o maşină sau de un mecanism. 2. Referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acţiune, un gest) Făcut automat; reflex, maşinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].
(Dicţionar de neologisme)

MECÁNICĂ s.f. 1. Ştiinţă care studiază condiţiile mişcării şi ale repausului corpurilor. ♦ Mecanică cerească = ştiinţă care studiază mişcarea aştrilor. 2. Tehnica procedeelor în care intervin în special fenomene mecanice; mecanotehnică. [Gen. -cii. / cf. fr. mécanique, cf. gr. mechane – maşină].
(Dicţionar de neologisme)

MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acţionat de o maşină, de un mecanism. 3. (despre o acţiune, un gest; şi adv.) făcut automat; maşinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♢ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. ştiinţă care studiază legile mişcării şi ale repausului corpurilor. o ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mişcarea corpurilor cereşti. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinaţie. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)
(Marele dicţionar de neologisme)

mecánic s. m., adj. m., pl. mecánici; f. sg. mecánică, pl. mecánice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mecánică s. f., g.-d. art. mecánicii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. maşinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acţiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagaliceşte. 8. adj. v. dogmatic.
(Dicţionar de sinonime)

MECÁNICĂ s. 1. mecanotehnică. 2. (FIZ.) meca-nică cuantică = mecanică ondulatorie; mecanică ondulatorie = mecanică cuantică.
(Dicţionar de sinonime)

MECÁNICĂ s. v. maşinărie, mecanism.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: me mec meca mecan mecani

Cuvinte se termină cu literele: ca ica nica anica canica