melic
melíc s.n. – Inflamare a beregatei. – Var. malic. Origine îndoielnică. După Cihac, II, 514, din mag. mirigy „glandă”. În Munt.
(Dicţionarul etimologic român)
MÉLIC, -Ă adj. Care ţine de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
(Dicţionar de neologisme)
MÉLIC, -Ă adj. referitor la muzică. ♢ referitor la poezia lirică corală a grecilor. (< fr. mélique, gr. melikos)
(Marele dicţionar de neologisme)
MELÍC s.n. (Reg.) Nărav, obicei prost (la animale). Ex.: spunem că un cal are melic, atunci când loveşte cu piciorul, când muşcă sau când, înhămat fiind, se sperie de obiectele care-i apar în raza vizuală, devenind greu de controlat. Termenul este frecvent folosit în satele de pe valea Vâlsanului, judeţul Argeş.
(Alte dicţionare)
melíc, melíce, s.n. (reg.) 1. obicei; nărav. 2. inflamarea glandelor de la gât la cai.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul etimologic român)
MÉLIC, -Ă adj. Care ţine de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
(Dicţionar de neologisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
MELÍC s.n. (Reg.) Nărav, obicei prost (la animale). Ex.: spunem că un cal are melic, atunci când loveşte cu piciorul, când muşcă sau când, înhămat fiind, se sperie de obiectele care-i apar în raza vizuală, devenind greu de controlat. Termenul este frecvent folosit în satele de pe valea Vâlsanului, judeţul Argeş.
(Alte dicţionare)
melíc, melíce, s.n. (reg.) 1. obicei; nărav. 2. inflamarea glandelor de la gât la cai.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)