melită

MÉLIŢĂ, meliţe, s.f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru meliţare; zdrobitor. ♦ Maşină de meliţat, prevăzută cu cuţite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. şi depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ♢ Expr. A da cu meliţa (sau din meliţă) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MELIŢÁ, méliţ, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu meliţa) şi a curăţa cânepa şi inul de părţile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obţine câlţii de meliţă. ♦ Fig. A bate straşnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÉLIŢ//Ă ~e f. 1) Unealtă de lemn constând dintr-o limbă basculantă şi două fălci, folosită pentru a zdrobi tulpinile de cânepă sau de in în vederea separării firelor de partea lemnoasă. 2) fig. peior. Organ al vorbirii; gură. ♢ A da cu ~a a toca din gură; a pălăvrăgi. [G.-D. meliţei] /<bulg. melica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MELIŢÁ méliţ tranz. (cânepa sau inul) A prelucra cu meliţa. /Din meliţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÉLIŢĂ, meliţe, s.f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se zdrobesc tulpinile de cânepă şi de in pentru a se alege fuiorul. ♢ Fig. (Fam.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ♢ Expr. A da cu meliţa = a trăncăni, a flecări. – Bg. melica.
(Dicţionarul limbii române moderne)

méliţă (méliţe), s.f. – 1. Unealtă de meliţat. – 2. Flecar, palavragiu. – Megl. mel’iţă. Bg. melica, sb. maljica, din sl. mlĕti, mĕlją, mĕljesi „a măcina” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 192; Byhan 318; Conev 75). – Der. meliţa, vb. (a mărunţi cu meliţa; a trăncăni); meliţător, s.m. (cel care meliţă); meliţat, s.n. (meliţare); meliţoi, s.n. (meliţă mare); meliţuică, s.f. (meliţă mică).
(Dicţionarul etimologic român)

MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite].
(Dicţionar de neologisme)

MELÍTĂ s. f. sirop de zahăr care înlocuieşte mierea. ♢ medicament preparat cu miere. (< fr. méllite)
(Marele dicţionar de neologisme)

méliţă s. f., g.-d. art. méliţei; pl. méliţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

meliţá vb., ind. prez. 1 sg. méliţ, 3 sg. şi pl. méliţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

melítă s. f., pl. melíte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MÉLIŢĂ s. (TEHN.) (reg.) frângător, zdrobitor. (~ pentru zdrobit cânepa.)
(Dicţionar de sinonime)

MÉLIŢĂ s. v. gloabă, gură, mârţoagă.
(Dicţionar de sinonime)

MÉLIŢĂ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreţ.
(Dicţionar de sinonime)

MELIŢÁ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)