mente

MÉNTĂ s.f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dinţate şi cu flori puternic mirositoare; izmă (Mentha). ♢ Mentă creaţă = izmă creaţă. ♦ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esenţă extrasă din planta definită mai sus. [Var.: míntă s.f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÉNTĂ f. Plantă erbacee perenă, cu frunze peţiolate, acoperite cu peri, cu flori mici, trandafirii, şi cu miros plăcut, folosită în scopuri medicinale şi în calitate de condiment. [G.-D. mentei] /<sl. menta, lat. mentha, fr. menthe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÉNTĂ s.f. Plantă din familia labiatelor, ale cărei frunze conţin un ulei bogat în mentol; (pop.) izmă. [Var. mintă s.f. / < lat. mentha, cf. fr. menthe].
(Dicţionar de neologisme)

-MÉNTE (Liv.) Element secund de compunere savantă, cu ajutorul căruia se formează adverbe de la adjective. [< it., sp., port. -mente, cf. lat. mens – minte].
(Dicţionar de neologisme)

-MÉNTE elem. „manieră, mod”. (< it. -mente, cf. lat. mente)
(Marele dicţionar de neologisme)

méntă s. f., g.-d. art. méntei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MÉNTĂ s. 1. v. izmă. 2. (Mentha silvestris) izmă, (reg.) voieştniţă. 3. menta broaştei v. izma broaştei; mentă creaţă v. izmă creaţă.
(Dicţionar de sinonime)