menzil

MENZÍL, menziluri, s.n., s.m. (Înv.) 1. S.n. Nume dat în ţările româneşti, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători şi pentru corespondenţă); olac. 2. S.m. Curier, ştafetă. – Din tc. menzil.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MENZÍL ~uri n. înv. 1) Serviciu pentru corespondenţă şi pentru călători. 2) Căruţă de poştă. /<turc. menzil
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

menzíl (menzíluri), s.n. – Poştă (organizaţie, local şi distanţă). – Var. mezil, mizil. Tc. menzil, din arab. manzil (Miklosich, Etym. Wb., 94; Şeineanu, III, 79; Loebel 64; Lokotsch 1401; Berneker, II, 37), cf. ngr. μεντζίλι, bg., sb. menzil. – Der. menzilesc, adj. (de poşte); menzilgiu, s.m. (poştaş), din tc. menzilci; menzilhanea, s.f. (localul poştelor), din tc. menzilhane, toate înv. (sec. XVII).
(Dicţionarul etimologic român)

menzíl (poştă, diligenţă, act) s. n., pl. menzíluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

menzíl (curier, ştafetă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MENZÍL s. v. curier, diligenţă, mesager, poştalion, poştă, ştafetă.
(Dicţionar de sinonime)