merea
meréa (meréle), s.f. – (Dobr.) Pajişte, imaş. Tc. mera (Scriban). – Der. meregiu, s.m. (Dobr., pădurar), din tc. meraci. Cf. mirişte.
(Dicţionarul etimologic român)
mereá, meréle, s.f. (reg.) 1. câmpie, pajişte. 2. teren arabil delimitat.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul etimologic român)
mereá, meréle, s.f. (reg.) 1. câmpie, pajişte. 2. teren arabil delimitat.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)