MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mişca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A putea fi înghiţit uşor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acţiona necugetat, a-şi periclita existenţa. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-şi relua treburile obişnuite, a-şi vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge aţă = a se duce drept la ţintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate ” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. ♦ (Înv. şi reg.; despre fiinţe şi lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-şi îngădui prea multe, a depăşi limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoţi, a întovărăşi, a acompania. ♢ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfăşura concomitent, a se înlănţui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, poveţele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărţi) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre ştiri, evenimente etc.) A ajunge la cunoştinţa cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeşte. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acţiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfăşura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcţiona. 2. (Despre fiinţe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuşi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinţa (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. şi pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Aşa mai merge = aşa se potriveşte, e bine, îmi convine. Treacă (şi meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MÉRGE merg intranz. 1) (despre fiinţe) A se mişca (dintr-un loc în altul) prin schimbarea succesivă a picioarelor, fără a întrerupe contactul cu solul. 2) A se deplasa dintr-un loc în altul pe jos, călare sau cu un vehicul; a umbla. ♢ ~ (sau a umbla) pe două cărări a fi beat. 3) (despre vehicule) A se mişca în mod continuu (într-un mediu oarecare). 4) (despre mecanisme, aparate, maşini) A fi în acţiune; a-şi îndeplini funcţia (într-un anumit fel); a funcţiona. Ceasul merge bine. 5) A-şi schimba locul iniţial, orientându-se într-o anumită direcţie; a se duce; a pleca. ♢ ~ înaintea cuiva a pleca în întâmpinarea cuiva. ~ în treaba lui a-şi vedea de treburile sale. ~ prea departe a întrece măsura; a depăşi limitele admisibile. ~ pe urmele cuiva a) a urmări pe cineva; b) a urma exemplul cuiva. ~ după cineva a se mărita. 6) (despre ape curgătoare) A se mişca în mod natural (într-o anumită direcţie); a curge. 7) (despre drumuri, căi de acces) A avea direcţie; a duce. 8) (despre persoane) A se duce cu regularitate; a umbla. ~ la şcoală. 9) (despre mijloace de locomoţie) A se deplasa încontinuu sau cu anumite intermitenţe (în-tr-un anumit sens şi într-un anumit spaţiu); a circula. 10) (despre persoane) A se duce (cu cineva) pentru a însoţi. 11) (despre veşti, ştiri, zvonuri) A trece de la unul la altul; a circula. ♢ A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele) a se vorbi despre cineva (mai ales negativ). 12) (despre fiinţe) A avea o anumită stare a sănătăţii. 13) A avea succes (într-o activitate, acţiune, întreprindere etc.). ~ bine la învăţătură. 14) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A se potrivi dând o înfăţişare plăcută; a conveni într-un anumit mod. Taiorul îţi merge de minune. 15) fam. (mai ales despre culori) A fi în concordanţă (deplină); a se potrivi; a se armoniza; a se asorta; a cadra; a concorda. ♢ Aşa mai ~ aşa e bine; aşa îmi convine. Treacă-meargă fie; să admitem. 16) (despre materiale) A fi necesar (într-o anumită cantitate). La o rochie merg trei metri de stofă. 17) (despre venituri, retribuţii etc.) A reveni în mod regulat. 18) (despre bani) A avea curs; a fi în uz; a circula. 19) (despre evenimente, acţiuni etc.) A fi într-o anumită stare de dezvoltare; a se desfăşura (într-un anumit mod); a se derula; a decurge. ♢ ~ ca pe roate (sau ~ strună) a spori; a se desfăşura cu succes. ~ pe... a atinge o anumită vârstă; a se apropia de... Pe zi ce ~ pe măsură ce trece timpul; din zi în zi. A bate (pe cineva) de-i merge colbul (sau de-i merg peticele) a bate foarte tare (pe cineva). /<lat. mergere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mérge (mérg, mérs), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcţie determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcţiona (o maşină). – 8. A se realiza un negoţ. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărţi. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniţi. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerşu, megl. mierg, merş, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Puşcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” ‹ lat. inmergere (Wagner 111). Cf. şi Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puţin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezenţa acestei forme în Trans. şi în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe şi în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaş n’oi mere, că mă ţine cu pomene), şi probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s.m. (înv., călător); înainte-mergător, s.m. (precursor), după sl. predteča şi apoi după lat. praecursor; mers, s.n. (umblat; mişcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s.f. (umblet); demers, s.n. (diligenţă, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se foloseşte în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s.m. precursor), după fr. précurseur.
(Dicţionarul etimologic român)
mérge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mérg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. meárgă; part. mers
(Dicţionar ortografic al limbii române)
treácă-meárgă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mişca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puţin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. şi reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneţii.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. colinda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieşi. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 19. v. întinde. 20. v. desfăşura. 21. v. progresa. 22. v. funcţiona. 23. a o duce. (Ştii că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.
(Dicţionar de sinonime)
MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăţi, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî.
(Dicţionar de sinonime)
TREACĂ-MEÁRGĂ interj. v. fie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A merge ≠ a sta, a (se) opri
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MÉRGE merg intranz. 1) (despre fiinţe) A se mişca (dintr-un loc în altul) prin schimbarea succesivă a picioarelor, fără a întrerupe contactul cu solul. 2) A se deplasa dintr-un loc în altul pe jos, călare sau cu un vehicul; a umbla. ♢ ~ (sau a umbla) pe două cărări a fi beat. 3) (despre vehicule) A se mişca în mod continuu (într-un mediu oarecare). 4) (despre mecanisme, aparate, maşini) A fi în acţiune; a-şi îndeplini funcţia (într-un anumit fel); a funcţiona. Ceasul merge bine. 5) A-şi schimba locul iniţial, orientându-se într-o anumită direcţie; a se duce; a pleca. ♢ ~ înaintea cuiva a pleca în întâmpinarea cuiva. ~ în treaba lui a-şi vedea de treburile sale. ~ prea departe a întrece măsura; a depăşi limitele admisibile. ~ pe urmele cuiva a) a urmări pe cineva; b) a urma exemplul cuiva. ~ după cineva a se mărita. 6) (despre ape curgătoare) A se mişca în mod natural (într-o anumită direcţie); a curge. 7) (despre drumuri, căi de acces) A avea direcţie; a duce. 8) (despre persoane) A se duce cu regularitate; a umbla. ~ la şcoală. 9) (despre mijloace de locomoţie) A se deplasa încontinuu sau cu anumite intermitenţe (în-tr-un anumit sens şi într-un anumit spaţiu); a circula. 10) (despre persoane) A se duce (cu cineva) pentru a însoţi. 11) (despre veşti, ştiri, zvonuri) A trece de la unul la altul; a circula. ♢ A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele) a se vorbi despre cineva (mai ales negativ). 12) (despre fiinţe) A avea o anumită stare a sănătăţii. 13) A avea succes (într-o activitate, acţiune, întreprindere etc.). ~ bine la învăţătură. 14) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A se potrivi dând o înfăţişare plăcută; a conveni într-un anumit mod. Taiorul îţi merge de minune. 15) fam. (mai ales despre culori) A fi în concordanţă (deplină); a se potrivi; a se armoniza; a se asorta; a cadra; a concorda. ♢ Aşa mai ~ aşa e bine; aşa îmi convine. Treacă-meargă fie; să admitem. 16) (despre materiale) A fi necesar (într-o anumită cantitate). La o rochie merg trei metri de stofă. 17) (despre venituri, retribuţii etc.) A reveni în mod regulat. 18) (despre bani) A avea curs; a fi în uz; a circula. 19) (despre evenimente, acţiuni etc.) A fi într-o anumită stare de dezvoltare; a se desfăşura (într-un anumit mod); a se derula; a decurge. ♢ ~ ca pe roate (sau ~ strună) a spori; a se desfăşura cu succes. ~ pe... a atinge o anumită vârstă; a se apropia de... Pe zi ce ~ pe măsură ce trece timpul; din zi în zi. A bate (pe cineva) de-i merge colbul (sau de-i merg peticele) a bate foarte tare (pe cineva). /<lat. mergere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
mérge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mérg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. meárgă; part. mers
(Dicţionar ortografic al limbii române)
treácă-meárgă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mişca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puţin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. şi reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneţii.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. colinda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieşi. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 19. v. întinde. 20. v. desfăşura. 21. v. progresa. 22. v. funcţiona. 23. a o duce. (Ştii că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.
(Dicţionar de sinonime)
MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăţi, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî.
(Dicţionar de sinonime)
TREACĂ-MEÁRGĂ interj. v. fie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A merge ≠ a sta, a (se) opri
(Dicţionar de antonime)