merit dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÉRIT, merite, s.n. Calitate, însuşire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ♢ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăţi preţuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica preţul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÉRIT ~e n. 1) Calitate deosebită care impune respect, laudă sau recompensă. 2) Ansamblu de calităţi intelectuale sau morale. /<fr. mérite
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MERITÁ mérit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în dreptobţină sau să sufere (în conformitate cu cele înfăptuite). ~ laudă. ~ o pedeapsă. ~ respectul. 2) (despre acţiuni, lucruri) A face să fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Această noutate merită confirmare. 3) A fi demn de a avea alături de sine (în viaţă). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÉRIT s.n. Ceea ce face pe cineva demn de stimă, de preţuire, de consideraţie; ceea ce face ca un lucru să fie folositor şi valoros. [Pl. -te, -turi. / < fr. mérite, it. merito, lat. meritum].
(Dicţionar de neologisme)

MERITÁ vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calităţi, merite care îndreptăţesc stima, preţuirea cuiva. [P.i. mérit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare].
(Dicţionar de neologisme)

MÉRIT s. n. calitate (deosebită) care face pe cineva sau ceva demn de stimă, de preţuire; valoare. (< fr. mérite, lat. meritum)
(Marele dicţionar de neologisme)

MERITÁ vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ♢ a justifica stima, preţuirea, interesul. ♢ (despre mărfuri) a justifica preţul, a valora. (< fr. mériter, lat. meritare)
(Marele dicţionar de neologisme)

mérit s. n., pl. mérite
(Dicţionar ortografic al limbii române)

meritá vb., ind. prez. 1 sg. mérit, 3 sg. şi pl. mérită
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÉRIT s. v. valoare.
(Dicţionar de sinonime)

MERITÁ vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Merit ≠ meteahnă, neajuns, viciu
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: me mer meri

Cuvinte se termină cu literele: it rit erit