mertic dex - definiţie, sinonime, conjugare
MERTÍC, mertice, s.n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. raţie, porţie de mâncare. ♢ Expr. A(-şi) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. şi: merticuri] – Din magh. mérték.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MERTÍC ~e n. 1) Vas care servea drept măsură pentru cereale. 2) Unitate veche de măsură a cerealelor egală cu 2,5 kg. 3) Cantitate de cereale care încape într-un vas cu această măsură. 4) înv. Plată în bani sau în natură care se dădea la moară pentru măcinat. 5) Porţie de hrană care se dă cailor sau altor animale pentru un anumit timp; tain. /<ung. mérték
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mertíc (mertíce), s.n. – 1. Măsură de capacitate pentru solide, cu valoare variabilă, echivalînd între 1 şi 7 litri. – 2. Uium. – 3. Raţie, porţie. Origine neclară. Pare să provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „parte”, de unde a trecut în v. sb. mèrtik (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 97), sb., cr., slov. mertuk, mag. mérték. Cuvîntul se explică în ngr. prin μερίδιον „parte”, μερίζω „a împărţi”. Fără îndoială, se poate explica prin mag. mérték, considerat ca der. din mérni „a măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich, Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi, Dict., 94). Der. din ngr. merge mai bine cu sensul al treilea şi cu der. mertici, vb. (a rupe în bucăţi, a bucăţeli).
(Dicţionarul etimologic român)

mertíc s. n., pl. mertíce/mertícuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MERTÍC s. v. porţie, raţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: me mer mert merti

Cuvinte se termină cu literele: ic tic rtic ertic