mesteca dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÉSTECĂ, mesteci, s.f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s.m.] – Din mesteca1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MESTECÁ2 vb. I v. amesteca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinţii şi a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiţi). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinţii (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghiţirea şi digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mişca (cu o lingură) pentru a obţine o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acţiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a ţese; a unelti; a coace. /<lat. masticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Puşcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s.n. (bătător, mai); mestec, s.n. (înv., amestec); mestecătură, s.f. (amestec, dezordine); mestecuş, s.n. (bătător; băţ pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s.n. (Trans., făcăleţ; Arg., gură, plisc).
(Dicţionarul etimologic român)

mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Puşcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s.m. (cel care mestecă).
(Dicţionarul etimologic român)

méstecă s. f. /méstec s. m., pl. mésteci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. şi pl. méstecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

méstecă1, s.f. (pop.) 1. răşină de brad, galbenă şi dulce, care se mestecă sau se mănâncă. 2. pastă de chiţion.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

méstecă2, mésteci, s.f. (reg.) 1. boală contagioasă a oilor şi caprelor, care le opreşte secreţia laptelui; răsfugă. 2. boală contagioasă la om şi animale; răsfugă, dalac, bubă-neagră, cărbune, antrax. 3. plantă erbacee cu flori galbene folosită ca medicament împotriva bolilor amintite; răsfug.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
MÉSTECĂ s. v. răsfug.
(Dicţionar de sinonime)

MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: me mes mest meste mestec

Cuvinte se termină cu literele: ca eca teca steca esteca