MESTECÁ2 vb. I v. amesteca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinţii şi a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiţi). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MESTECÁT1 s.n. Faptul de a mesteca1. – V. mesteca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MESTECAT2, -Ă, mestecaţi, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinţii şi amestecat în gură. – V. mesteca1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinţii (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghiţirea şi digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mişca (cu o lingură) pentru a obţine o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acţiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a ţese; a unelti; a coace. /<lat. masticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Puşcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s.n. (bătător, mai); mestec, s.n. (înv., amestec); mestecătură, s.f. (amestec, dezordine); mestecuş, s.n. (bătător; băţ pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s.n. (Trans., făcăleţ; Arg., gură, plisc).
(Dicţionarul etimologic român)
mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Puşcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s.m. (cel care mestecă).
(Dicţionarul etimologic român)
mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. şi pl. méstecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mestecát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)
(Dicţionar de sinonime)
MESTECÁT s. v. mestecare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinţii şi a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiţi). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MESTECAT2, -Ă, mestecaţi, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinţii şi amestecat în gură. – V. mesteca1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinţii (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghiţirea şi digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mişca (cu o lingură) pentru a obţine o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acţiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a ţese; a unelti; a coace. /<lat. masticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Puşcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s.n. (bătător, mai); mestec, s.n. (înv., amestec); mestecătură, s.f. (amestec, dezordine); mestecuş, s.n. (bătător; băţ pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s.n. (Trans., făcăleţ; Arg., gură, plisc).
(Dicţionarul etimologic român)
mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Puşcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s.m. (cel care mestecă).
(Dicţionarul etimologic român)
mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. şi pl. méstecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mestecát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)
(Dicţionar de sinonime)
MESTECÁT s. v. mestecare.
(Dicţionar de sinonime)