mişcare dex - definiţie, sinonime, conjugare
MIŞCÁ, mişc, vb. I. 1. Intranz., refl. şi tranz. A ieşi sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-şi) schimba locul, poziţia; a (se) clătina. ♢ Expr. (Intranz.; fam.) A mişca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacşiş; a da cuiva un bacşiş. ♦ Tranz. şi refl. A pune sau a fi în funcţiune, a face să funcţioneze sau a funcţiona. 2. Refl. şi intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spaţiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. şi intranz. A ieşi din pasivitate; a acţiona; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivităţi) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a şti să se descurce. ♦ (Despre acţiuni, întreprinderi) A da rezultate.satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acţioneze; a îndemna, a însufleţi. 6. Tranz. A impresiona sufleteşte, a emoţiona; a înduioşa. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIŞCÁRE, mişcări, s.f. Acţiunea de a (se) mişca şi rezultatul ei. 1. 1. Ieşire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a poziţiei; deplasare a unui obiect sau a unei fiinţe. ♢ Mişcare seismică = cutremur de pământ. Mişcări tectonice sau mişcările scoarţei = deplasări ale scoarţei solide care constituie scoarţa pământului, produse de forţele interne sau de gravitaţie şi care duc la modificarea structurii geologice a scoarţei. ♢ Expr. Nici o mişcare = linişte! tăcere! A (se) pune în mişcare = a începe sau a face să înceapă să se deplaseze. ♦ Schimbare a poziţiei corpului, a membrelor etc.; exerciţii sau parte a unui exerciţiu sportiv executate prin schimbarea poziţiei corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ♢ Expr. (Fam.) În doi timpi şi trei mişcări = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de şah, de tabie etc. ♢ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) mişcarea = a înţelege repede desfăşurarea unei acţiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compoziţie muzicală de dimensiuni mai mari, executată într-un anumit tempo. 2. Activitate, acţiune, faptă. ♢ Loc. adv. In mişcare = într-o stare de agitaţie, de tulburare, de încordare. ♢ Expr. A (se) pune în mişcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acţiune; a face să se agite, să acţioneze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spaţiu, înaintare, circulaţie; p. ext. animaţie, agitaţie, forfotă. ♦ Serviciu care dirijează circulaţia trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizată, strategică, a unei unităţi militare. 4. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Acţiune sau curent care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activităţi de interes (mai) general, al unei idei sau al unei concepţii. ♦ Acţiune (organizată) de masă cu caracter revendicativ; agitaţie, revoltă, revoluţie. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emoţie. II. Categorie filozofică înglobând toate schimbările şi procesele care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. mişca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MIŞCÁ mişc 1. tranz. 1) A face să se mişte. 2) fig. (persoane) A determina la acţiune; a îndemna. 3) fig. A face să trăiască anumite emoţii, sentimente; a atinge. 2. intranz. 1) A schimba poziţia, clătinând dintr-o parte în alta. ~ din mâini. ~ din coadă. 2) (despre fiinţe) A (mai) fi în viaţă; a da (încă) semne de viaţă. Accidentatul mişcă. 3) (despre afaceri, întreprinderi, acţiuni etc.) A se dezvolta în mod progresiv şi prosper. 4) fig. (despre persoane) A vădi anumite cunoştinţe sau deprinderi într-un anumit domeniu. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE MIŞCÁ mă mişc intranz. 1) A ieşi din starea de imobilitate, schimbându-şi poziţia sau locul. 2) A fi în acţiune, îndeplinindu-şi funcţia. 3) A începe să se deplaseze în spaţiu; a porni (din loc). 4) fig. (despre persoane) A trece la acţiune; a înceta de a mai fi pasiv. 5) fig. (despre persoane) A se afla cu regularitate (într-o anumită societate), venind în contact cu ea. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MIŞC//ÁRE ~ări f. 1) v. A MIŞCA şi A SE MIŞCA. ♢ A (se) pune în ~ a intra sau a face să intre la acţiune. În doi timpi şi trei ~ări foarte repede; momentan. Nici o ~! a) linişte; b) comandă dată cuiva, ca să rămână în poziţia în care se află. A prinde ~area cuiva (sau a ceva) a) a ghici intenţiile sau planurile cuiva; b) a pricepe mersul unei acţiuni. 2) fiz. Variaţie în timp a poziţiei unui corp în raport cu un sistem de referinţă. 3) Fiecare mutare de piese la unele jocuri (de şah, de table etc.). 4) Acţiune care include un număr mare de oameni cu interese sau concepţii comune (în sprijinul unei idei, al unui scop unic etc.). ~ sindicală. ~area pentru pace. [G.-D. mişcării] /v. a mişca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mişcá (míşc, mişcát), vb. – 1. A muta, a agita. – 2. A impresiona, a înduioşa. – 3. A se pune în mişcare. – Megl. micicari. Origine îndoielnică. Pare să provină din lat. mĭscῑre „a agita” (› sp. mecer, cf. Corominas, III, 315), prin intermdiul unui der. de tipul *mĭscĭcāre, al cărui rezultat normal ar fi *mişčcare, cf. megl. Der. directă din lat. miscēre (Philippide, Principii, 48), din *micĭcāre în loc de micāre (Candrea, Rom., XXXI, 313), sau din sl. mykati sę „a parcurge, a străbate” (Cihac, 177) nu pare posibilă. – Der. mişcăcios, adj. (mobil); mişcare, s.f. (agitare; emoţie); mişcător, adj. (mobil). Cf. nişcorici.
(Dicţionarul etimologic român)

MIŞCÁRE s.f. 1. Acţiune sau curent care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activităţi de interes general, al unei idei sau al unei concepţii. 2. Acţiune organizată de masă, care tinde să realizeze un scop social-politic. [După fr. mouvement, rus. dvijenie].
(Dicţionar de neologisme)

MIŞCÁRE s. f. 1. acţiune, curent care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activităţi de interes general, al unei idei sau al unei concepţii. 2. acţiune organizată de masă, care tinde să realizeze un scop social-politic. 3. (muz.) grad de accelerare sau de încetinire a unei măsuri; tempo. ♢ parte a unei lucrări muzicale ciclice, de mari dimensiuni (simfonie, sonată). (după fr. mouvement, rus. dvijenie)
(Marele dicţionar de neologisme)

mişcá vb., ind. prez. 1 sg. mişc, 2 sg. mişti, 3 sg. şi pl. míşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. míşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mişcáre s. f., g.-d. art. mişcării; pl. mişcări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MIŞCÁ vb. 1. v. merge. 2. (înv.) a sălta. (Fătul a ~ în pântecele mamei.) 3. v. acţiona. 4. v. clinti. 5. a deplasa, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gură.) 6. a (se) clătina, (înv. şi pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunză.) 7. v. zvâcni. 8. v. agita. 9. v. emoţiona.
(Dicţionar de sinonime)

MIŞCÁ vb. v. duce, îndemna, merge, pleca, porni, stimula, trăi, vieţui.
(Dicţionar de sinonime)

MIŞCÁRE s. 1. v. mers. 2. mişcare migratorie = migraţiune. 3. (FIZIOL.) mişcare peristaltică v. peristaltism. 4. v. deplasare. 5. v. circulaţie. 6. călcătură, mers, pas, păşit, umblet, (rar) mersătură, (înv. şi pop.) mersură. (Avea o ~ săltăreaţă, graţioasă etc.) 7. circulaţie, deplasare. (~ sevei în plante.) 8. v. clintire. 9. v. clătinare. 10. v. forfotă. 11. (MUZ.) tempo, (înv.) moviment. 12. acţiune, curent. (~ revendicativă.) 13. (înv.) moviment. (~ literară, ştiinţifică.) 14. v. emoţionare.
(Dicţionar de sinonime)

MIŞCÁRE s. v. imbold, impuls, îndemn, pornire, stimul, stimulent.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A se mişca ≠ a se opri, a sta, a staţiona
(Dicţionar de antonime)

Mişcare ≠ nemişcare, repaus, staţionare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi mis misc misca miscar

Cuvinte se termină cu literele: re are care scare iscare