mie dex - definiţie, sinonime, conjugare
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s.n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ţine locul numelui persoanei care vorbeşte, cu funcţiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveştile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătuşii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S.n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existenţe de către conştiinţa individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbeşte şi persoana sau persoanele pe care acesta şi le asociază în vorbire) S-a înserat şi noi tot pe loc stăm. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în ţară, în regiunea etc. de baştină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne eşti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul şcolii, am hotărât. ♢ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulţumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍE, mii, num. card., s.f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 şi 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ♢ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă şi suta. ♢ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ♢ Expr. Mii şi sute sau mii şi mii = extrem de mulţi. A avea o mie şi o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componenţa numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S.f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbeşte) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplineşte lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai ştiu ~. ~ unul nu ştiu. 3) (se foloseşte în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăţ lecţiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveşte la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOI pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include şi vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ♢ ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noştri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Oraşul ne e frumos. 3) (se foloseşte ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se foloseşte ca plural al autorităţii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÍE1 mii num. card. 1) Nouă sute plus o sută. 2) (cu valoare de num. ord.) Al miilea; a mia. /<lat. milia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÍE2 mii f. 1) Număr constând din o mie de unităţi. 2) Cifra 1000. 3) Obiect marcat cu cifra dată. [G.-D. miei] /<lat. milia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Puşcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. miemĭhĭ, dat. (î)mi, acuz. sau minemēne. Se foloseşte acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular şi vulgar, se pronunţă io.
(Dicţionarul etimologic român)

míe (míi), s.f. – Numeral cardinal după 999; miar. – Mr. ńil’e, megl. mil’ă, istr. mil’e. Lat. mῑlia, pl. lui mῑlle (Puşcariu 1069; Candrea-Dens., 1100; REW 5573), cf. alb. miië (Philippide, II, 648), it. mille, fr., sp., port. mil. – Der. miar, s.n. (Arg.), format după decar, sutar; miaş, s.m. (căpitan peste o mie de soldaţi); înmii, vb. (a înmulţi cu o mie); miime, s.f. (a mia parte).
(Dicţionarul etimologic român)

EU- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
(Dicţionar de neologisme)

EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
(Marele dicţionar de neologisme)

eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzând-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

lă-mă-mámă s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pelín mie s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dóuă mii num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

míe s. f., art. mía, g.-d. art. míei; pl. mii, art. míile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mie-luşéi (ploaie cu gheaţă) s. m. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
(Dicţionar de sinonime)

MÍE s. (fam.) miar. (Avea la el doar o ~ pentru cumpărături.)
(Dicţionar de sinonime)

MIE-LUŞÉI s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi

Cuvinte se termină cu literele: ie