milă dex - definiţie, sinonime, conjugare

milă

[Sinonime]
MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ♢ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (faţă de cineva). ♢ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ♢ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situaţie jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferinţele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente faţă de cineva sau de ceva. (Ţi-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greşi. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ♢ Expr. A cere milă = a) a cerşi; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristeţe, melancolie, jale. 4. Bunăvoinţă, bunătate, indulgenţă, înţelegere. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoinţă (undeva sau la cineva). ♦ (În credinţele religioase) Bunăvoinţă şi ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; graţie divină, îndurare. ♢ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuinţată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-şi facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorţii, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamaţie care exprimă satisfacţia sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍLĂ2, mile, s.f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp şi de la o ţară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie şi în S.U.A. ♢ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigaţie, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍL//Ă1 ~e f. 1) Sentiment de compătimire faţă de suferinţele şi nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compătimire. ♢ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) într-o situaţie jalnică. A-i plânge (cuiva) de ~ a fi cuprins de părere de rău pentru suferinţele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grijă faţă de cineva. 2) Dar făcut unui nevoiaş. 3) rar Atitudine binevoitoare faţă de cineva; bunăvoinţă; îngăduinţă. ♢ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu găsi bunăvoinţă undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÍL//Ă2 ~e f. Unitate de măsură a lungimii (având în diferite state diferite valori). ♢ ~ marină unitate de măsură a distanţei pe apă egală cu 1,852 km. /<pol. mila
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mílă (míle), s.f. – Unitate de măsură. Mr. milă. Lat. millia, prin intermediul ngr. μίλι, cf. alb., tc. mil. Sec. XVI.
(Dicţionarul etimologic român)

mílă (míle), s.f. – 1. Compasiune, pietate. – 2. Graţie, ajutor divin. – 3. Pomană. – Mr. nilă. Sl. milŭ, f. mila „demn de compasiune” (Miklosich, Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). – Der. milos, adj. (cu milă); milog, s.m. (care cerşeşte), cu suf. -og, ca olog, slăbănog, şontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomană; a se ruga, a se umili); milogeală, s.f. (cerşetorie); milogie, s.f. (cerşetorie); milogime, s.f. (mulţime de milogi); milui, vb. (a avea milă, a compătimi; a da de pomană); nemiluit, adj. (care nu a primit de pomană; nemilos, neomenos; excesiv, enorm); milosîrdie, s.f. (înv., milă), din sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea milă), din sl. milosrŭditi; miloste, s.f. (înv., milă), din sl. milostĭ; milostenie, s.f. (pomană, caritate), din sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din sl. milostivŭ; milostivă, s.f. (avrămeasă, Gratiola officinalis; duh rău); milostivenie, s.f. (clemenţă, milă), încrucişare între milostenie şi milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea milă, a compătimi pe; refl., a binevoi, a catadicsi); milostivnic, adj. (milos); nemilos, adj. (inuman, fără milă); nemilostiv, adj. (fără milă); înmiloşa, vb. refl. (înv., a i se face milă, a catadicsi); milcui, vb. refl. (a cere, a cerşi), din bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de „a se răsfăţa”; milcuitură, s.f. (înv., implorare), din milcui cu suf. expresiv -şi. Cf. umili.
(Dicţionarul etimologic român)

MÍLĂ s.f. Unitate de măsură pentru lungimi, ale cărei mărimi variază în diverse ţări. ♢ Milă marină = măsură de lungimi maritime, egală cu 1852 m. [Cf. lat. mille].
(Dicţionar de neologisme)

mílă (sentiment) s. f., g.-d. art. mílei; (pomeni, ajutoare) pl. míle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mílă (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; (marină) simb. Mm, (terestră) simb. mi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MILADÓMNULUI s. v. avrămeasă, avrămească, veninariţă.
(Dicţionar de sinonime)

MÍLĂ s. 1. v. îndurare. 2. (BIS.) ajutor, graţie, har, îndurare, milostivire, (înv. şi pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină.) 3. v. compătimire. 4. bunăvoinţă, îngăduinţă, înţelegere, mărinimie, (înv. şi pop.) milostenie, (înv.) priinţă, (turcism înv.) musaadea. (Şi-a manifestat întreaga ~.) 5. v. binefacere. 6. v. pomană.
(Dicţionar de sinonime)

MÍLĂ s. v. smerenie, umilinţă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Milă ≠ cruzime, nemilă, neîndurare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi mil

Cuvinte se termină cu literele: la ila