milogire

MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerşi. ♦ A se ruga de cineva cu stăruinţă, înjositor, pentru a obţine ceva. – Din milog.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MILOGÍRE, milogiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a se milogi şi rezultatul ei: lamentare, tânguire. – V. milogi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE MILOG//Í mă ~ésc intranz. 1) A adopta o atitudine de inferioritate (faţă de cineva) implorând (pentru a obţine ceva). 2) A umbla cu cerutul; a cerşi. /Din milog
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

milogí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. milogésc, imperf. 3 ag. milogeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. milogeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

milogíre s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MILOGÍ vb. a cerşi, (pop.) a prosti, (Transilv. şi Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerşetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colţuri de stradă.)
(Dicţionar de sinonime)