minister

MINISTÉR, ministere, s.n. 1. Organ central al administraţiei de stat care conduce o anumită ramură a activităţii statului şi care este condus de un ministru; instituţia respectivă; p. ext. clădirea în care îşi are sediul această instituţie. 2. (Înv.) Funcţie de ministru. 3. (Înv.) Guvern. – Din fr. ministère.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MINISTÉR ~e n. 1) Organ central al administraţiei de stat, care conduce un anumit domeniu de activitate a statului. 2) Instituţie care reprezintă acest organ administrativ. 3) Clădirea unde se află această instituţie. /<fr. ministere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MINISTÉR s.n. Organ central al administraţiei de stat care conduce o ramură de activitate; instituţia respectivă; (p. ext.) clădire unde este instalată o asemenea instituţie. [< fr. ministère, cf. lat. ministerium – slujbă, serviciu].
(Dicţionar de neologisme)

MINISTÉR s. n. 1. sector al administraţiei de stat condus de un ministru; instituţia respectivă; (p. ext.) sediul acestei instituţii. 2. funcţie, titlu de ministru (1). 3. funcţie sacerdotală. (< fr. ministère)
(Marele dicţionar de neologisme)

ministér s. n., pl. ministére
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MINISTER PÚBLIC s. v. acuzator, procuror.
(Dicţionar de sinonime)

MINISTÉR s. (POL.) 1. departament. (În unele state, ~ul se numeşte departament.) 2. (livr.) portofoliu, (înv.) portofel. (Deţine ~ul justiţiei.)
(Dicţionar de sinonime)

MINISTÉR s. v. cabinet, consiliu de miniştri, executiv, guvern, ministeriat, ministru.
(Dicţionar de sinonime)