minunăție

MINUNĂŢÍE, minunăţii, s.f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MINUNĂŢÍ//E ~i f. 1) Fenomen ieşit din comun; fapt supranatural; minune; miracol. 2) Lucru cu calităţi extraordinare şi imprevizibile care provoacă admiraţie; minune; miracol. /minunat + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

minunăţíe s. f., art. minunăţía, g.-d. art. minunăţíei; pl. minunăţíi, art. minunăţíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MINUNĂŢÍE s. 1. v. ciudăţenie. 2. v. frumuseţe.
(Dicţionar de sinonime)