minune dex - definiţie, sinonime, conjugare

minune

[Sinonime]
MINÚNE, minuni, s.f. 1. Fenomen ieşit din comun, surprinzător, atribuit forţei divine sau altor forţe supranaturale. ♢ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neaşteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobişnuit, extraordinar; minunăţie. ♢ Cele şapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute şapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni şi realizare tehnică. ♢ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamaţie care exprimă uimire, admiraţie, neîncredere etc. faţă de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aş mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însuşiri excepţional de frumoase, care uimeşte, produce admiraţie; minunăţie. ♢ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calităţi (fizice sau morale) excepţionale. – Lat. *mirio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MINÚN//E ~i f. 1) Fenomen ieşit din comun; fapt supranatural; minunăţie; miracol. 2) fig. Lucru cu calităţi extraordinare şi imprevizibile care provoacă admiraţie; minunăţie; miracol. 3) Persoană cu calităţi (fizice sau morale) ieşite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

minúne (minúni), s.f. – Miracol, minunăţie. Origine îndoielnică. Se consideră der. din lat. mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar această formă nu a fost confirmată de nici un alt rezultat rom. şi nici un e sigur că rezultatul rom. ar fi corect. După Puşcariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune. Creţu 348 se gîndea la lat. mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, şi Koerting 6205 la *mirabilionem. Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clăti(na), ruşi(na), tîmpi(na). Der. minuna, vb. (a se mira; refl., a se uimi, a fi uluit); minunat, adj. (miraculos; de mirare, grozav); minunăţie, s.f. (miracol, minune).
(Dicţionarul etimologic român)

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MINÚNE s. 1. v. miracol. 2. v. frumuseţe.
(Dicţionar de sinonime)

MINÚNE s. v. minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi min minu minun

Cuvinte se termină cu literele: ne une nune inune