mir dex - definiţie, sinonime, conjugare
MIR1 s.n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparţine clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIR2, miruri, s.n. Untdelemn parfumat şi sfinţit, întrebuinţat la săvârşirea unor ritualuri în biserica creştină. ♢ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ♢ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine ştie unde, undeva. Te miri cum = nu se ştie cum, fără voie. miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ţi se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-şi manifesta surprinderea, nedumerirea, admiraţia. 2. Refl. A nu-şi da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIR1 ~uri n. Untdelemn sfinţit şi aromat folosit de către slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. ♢ A lovi (sau a trăsni) pe cineva la ~ a lovi pe cineva (mortal) drept în mijlocul frunţii. /<sl. miro
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MIR2 n. : De ~ care nu face parte din tagma clericală. /<sl. miru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admiraţie; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ♢ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puţin. /<lat. mirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mir s.n. – Lume, societate (în opoziţie cu viaţa monahală). Sl. mirŭ (Cihac, II, 197; Tiktin; Conev 86). – Der. mirean, adj. (lumesc, de societate; s.m., laic), din sl. mirĕninŭ; mirenesc, adj. (de lume); mirenie, s.f. (lume, statut de laic).
(Dicţionarul etimologic român)

mir (míruri), s.n. – 1. Balsam de uns. – 2. Untdelemn sfinţit. – 3. Frunte. – Mr. mir. Ngr. μύρον (Roesler 572; Munrnu 37), în parte prin intermediul sl. miro, cf. bg., rus. miro. – Der. mirui, vb. (a unge cu mir), din sl. mirovati ‹ ngr. μυρώνω; mirodenie, s.f. (înv., aromă), din ngr. μυροδία „parfum”, sl. (bg.) mirodija; mirodenie, s.f. (aromă; vioară-de-noapte, nopticioasă, Hesperis tristis), din cuvîntul anterior; mironosiţă, s.f. (femeie care a uns cu smirnă corpul lui Iisus; fandosită, ipocrită), din sl. mironosica. Cf. mireasmă, miros, mire.
(Dicţionarul etimologic român)

mirá (mír, mirát), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Puşcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucişări cu sl. čuditi se (Puşcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicaţia lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s.n. (rar, uimire, mirare); miraz, s.n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moştenire”; mirăzenie, s.f. (Trans., mirare, uimire).
(Dicţionarul etimologic român)

mir (lume) s. n .
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mir (untdelemn sfinţit) s. n., pl. míruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. şi pl. míră
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MIR s. v. miruire.
(Dicţionar de sinonime)

MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)
(Dicţionar de sinonime)

MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoşa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi

Cuvinte se termină cu literele: ir