mirat dex - definiţie, sinonime, conjugare
MIRÁ2, mirez, vb. I. Refl. (Franţuzism înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ♢ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine ştie unde, undeva. Te miri cum = nu se ştie cum, fără voie. miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ţi se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-şi manifesta surprinderea, nedumerirea, admiraţia. 2. Refl. A nu-şi da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIRÁT, -Ă, miraţi, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE MIR//Á2 mă ~éz intranz. înv. A se privi (îndelung) în oglindă; a se oglindi. /<fr. mirer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admiraţie; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ♢ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puţin. /<lat. mirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mirá (mír, mirát), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Puşcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucişări cu sl. čuditi se (Puşcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicaţia lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s.n. (rar, uimire, mirare); miraz, s.n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moştenire”; mirăzenie, s.f. (Trans., mirare, uimire).
(Dicţionarul etimologic român)

mirá (a se oglindi) vb., ind. prez. 1 sg miréz, 3 sg. şi pl. mireáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. şi pl. míră
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)
(Dicţionar de sinonime)

MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoşa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.
(Dicţionar de sinonime)

MIRÁT adj. nedumerit. (Om ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi mir mira

Cuvinte se termină cu literele: at rat irat