mire dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÍRĂ, mire, s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale, care serveşte la măsurarea indirectă a distanţelor sau a înălţimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ♢ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine ştie unde, undeva. Te miri cum = nu se ştie cum, fără voie. miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ţi se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-şi manifesta surprinderea, nedumerirea, admiraţia. 2. Refl. A nu-şi da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍRE, miri, s.m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. m i r ë „bun”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍR//Ă ~e f. 1) Riglă gradată folosită în topografie. 2) Cătare la armă. 3) Imagine de reglaj (la televizor). /<fr. mire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admiraţie; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ♢ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puţin. /<lat. mirari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÍR//E ~i m. 1) Tânăr în ziua nunţii sale. 2) Tânăr care s-a logodit; logodnic. 3) la pl. Tineri uniţi prin căsătorie în ziua nunţii lor. /cf. alb. mirë
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mirá (mír, mirát), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Puşcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucişări cu sl. čuditi se (Puşcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicaţia lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s.n. (rar, uimire, mirare); miraz, s.n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moştenire”; mirăzenie, s.f. (Trans., mirare, uimire).
(Dicţionarul etimologic român)

míre (míri), s.m. – Bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei. Origine îndoielnică. Trebuie să se ţină cont că acest nume se obişnuieşte a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupţiale. Presupunem că-i vorba de un cuvînt derivat din ngr. μύρον „unsoare, mir”, cf. mir, de ex., de la μυρόεις „miruit”, f. μυρόεσσα › mireasă. Este ştiut, de fapt, că ceremonialul nunţii ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privinţa impunerii unei coroane; şi că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfinţit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obişnuieşte să se schiţeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalenţa semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, cf. ngr. στεφανώνω „a încorona” şi „a căsători”. Der. general admisă, din lat. miles „soldat” (P. Papahagi, Notiţe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (cf. Graur, BL, V, 105) dar cf. voină. Celelalte ipoteze nu sînt convingătoare: din dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din tc. amir „şef”, cf. mr. amiră „împărat” (Pascu, II, 108); din cuman. mir „principe” (Philippide, II, 378), care reprezintă aceeaşi ipoteză; din lat. miles, şi calc semantic din bg. voino (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 83); dintr-un lat. *milex ‹ gr. μεϊραξ „adolescent” (Diculescu, Elementele, 492); anterior indoeurop. (Lahovary 336). Cuvînt care lipseşte numai în Banat şi Olt. (ALR, I, 254). Der. mirel, s.m. (Trans. de S, mire); mireasă, s.f., cuvînt rar în Banat (ALR, I, 255). Din rom. provine mag. myirásza (Edelspacher 20).
(Dicţionarul etimologic român)

MÍRĂ s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale care serveşte la măsurarea indirectă a distanţelor sau la măsurarea înălţimilor. ♦ Bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine şi luminoase, încrucişându-se în toate sensurile, şi care permite o stabilire precisă a clarităţii imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. Cătare (la armă). 3. (Telev.) Imagine standardizată care serveşte la verificarea transmisiei; imagine de reglaj. [< fr. mire, cf. it. mira].
(Dicţionar de neologisme)

MÍRĂ s. f. 1. riglă cu diviziuni speciale servind la măsurarea indirectă a distanţelor sau înălţimilor. ♢ bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine şi luminoase, încrucişându-se în toate sensurile, şi care permite o stabilire precisă a clarităţii imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. cătare (la armă). 3. imagine-tip care serveşte la reglarea imaginii de televiziune. (< fr. mire)
(Marele dicţionar de neologisme)

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. şi pl. míră
(Dicţionar ortografic al limbii române)

míre s. m., art. mírele; pl. miri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

míră s.f. (înv.) gumă mirositoare produsă de un arbore din Arabia.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
FRATE-DE-MÍRE s. v. vătaf, vătăşel, vornicel.
(Dicţionar de sinonime)

MÍRĂ s. 1. v. cătare. 2. miră hidrometrică v. limnimetru. 3. (FIZ.) imagine de reglaj. (~ la TV.)
(Dicţionar de sinonime)

MÍRĂ s. v. benzoe, mireasă, smirnă.
(Dicţionar de sinonime)

MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)
(Dicţionar de sinonime)

MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoşa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.
(Dicţionar de sinonime)

STRUŢUL-MÍRELUI s. v. bătrâniş.
(Dicţionar de sinonime)

MÍRE s. v. ginere.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi mir

Cuvinte se termină cu literele: re ire