miruire dex - definiţie, sinonime, conjugare
MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioşi cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinţi în funcţie un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcţie (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. şi: mírui] – Din sl. mirovati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. şi reg.) A câştiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIRUÍRE, miruiri, s.f. Acţiunea de a mirui1 şi rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MIRU//Í ~iésc tranz. 1) rel. (credincioşi) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfinţire în funcţie. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

miruí (-uésc, miruít), vb. – (Trans.) A cîştiga, a profita. – Var. merui. Mag. nyerni (Cihac, II, 515). – Der. mirişug, s.n. (Trans., cîştig, profit, utilitate), din mag. nyeréség.
(Dicţionarul etimologic român)

miruí (a unge cu mir, a câştiga) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. miruiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)
(Dicţionar de sinonime)

MIRUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, câş-tiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obţine, realiza, repurta, strânge.
(Dicţionar de sinonime)

MIRUÍRE s. 1. miruit, ungere, (înv.) pomăzanie, pomăzuire. (~ unui domn, unui episcop.) 2. (BIS.) mir, miruială, miruit. (Taina ~rii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi mir miru mirui miruir

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire ruire iruire