mistreţ dex - definiţie, sinonime, conjugare

mistreţ

[Sinonime]
MISTRÉŢ, -EÁŢĂ, mistreţi, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreţ (şi substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici şi cu caninii transformaţi în colţi puternici; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calităţi diferite; amestecat, pestriţ; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrişor; (despre fructe) pădureţ, sălbatic. – Lat. mixticius.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MISTR//ÉŢ1 ~eáţă (~éţi, ~éţe) 1) (despre fructe, vin etc.) Care este cam acru; acrişor. 2) rar Care provine de pe urma unei încrucişări a două specii diferite; amestecat; corcit; hibrid. 3) rar Care nu este nici prea bun, nici prea rău. /<lat. mixticius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MISTRÉŢ2 ~i m. Porc sălbatic. /<lat. mixticius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mistréţ (mistreáţă), adj. – Ambiguu, promiscuu. Lat. mĭxtῑcius (Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 1132; Candrea, Éléments, 16; Candrea-Dens., 1087; Tiktin), cf. sp. mestizo. Se zicea şi se mai zice încă despre tot ce aparţine în acelaşi timp la două rase sau naturi diferite (timp mistreţ, timp nedeterminat, între bun şi rău); sau despre plante ori despre animale sălbatice care aparţin unei specii cultivate sau domestice (măr mistreţ, măr pădureţ: porc mistreţ, „porc sălbatic” sau „de pădure”). Pentru infixul r, cf. abruz. ammistricari faţă de rom. amesteca. Ipoteza unui lat. *mixturicius (Puşcariu, Dacor., VII, 478) nu e necesară. Der. din alb. mistrec „pitic” (Şeineanu, Création metaphorique , II, 1905, 92) nu e admisibilă; din contră, alb. trebuieprovină din rom. (Capidan, Dacor., VII, 154). – Der. mistricioniu, adj. (Banat, hibrid); mistriţat, adj. (Olt., hibrid; amestecat).
(Dicţionarul etimologic român)

mistréţ adj. m., s. m., pl. mistréţi; f. sg. mistreáţă, pl. mistréţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

porc mistréţ s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SĂPTĂMÂNA MISTREÁŢĂ s. v. cârneleagă, harţi.
(Dicţionar de sinonime)

MISTRÉŢ adj. v. amestecat, corcit, diferit, eterogen, felurit, împestriţat, încrucişat, pădureţ, pestriţ, sălbatic, variat.
(Dicţionar de sinonime)

MISTRÉŢ s. v. porc mistreţ.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi mis mist mistr mistre

Cuvinte se termină cu literele: et ret tret stret istret