mit

MIT, mituri, s.n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă care cuprinde credinţele popoarelor (antice) despre originea universului şi a fenomenelor naturii, despre zei şi eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ♢ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIT ~uri n. 1) Povestire de origine populară, cu conţinut fabulos, care explică în mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii şi viaţa socială. 2) Lucru sau realitate lipsită de un temei real. /<ngr. míthos, fr. mythe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MIT s.n. Povestire cu caracter fantastic, care expune diversele credinţe ale popoarelor antice despre zei, despre unele întâmplări şi fapte legendare. ♦ (Fig.) Născocire, poveste, basm. [Pl. -turi, -te. / cf. fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos].
(Dicţionar de neologisme)

MIT s. n. 1. povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoaşterii, care expune diversele credinţe ale popoarelor despre originea universului şi fenomenelor naturale sau sociale, despre zei şi eroi legendari, explică diversele sentimente fundamentale etc. 2. (fig.) născocire, poveste, basm. (< fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos)
(Marele dicţionar de neologisme)

mit s. n., pl. míturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)