mitră

MÍTRĂ¹, mitre, s.f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împăraţi etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍTRĂ², mitre, s.f. (Anat.) Uter. – Din ngr. mitra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍTR//Ă¹ ~e f. 1) Acoperământ pentru cap, de forma unei cupole cusute cu fir şi împodobite cu pietre scumpe, purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase. 2) Acoperământ pentru cap purtat de către vechii perşi. /<sl. mitra, ngr. mítra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÍTR//Ă² ~e f. (la om şi la animalele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; matrice; uter. /<ngr. mítra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mítră (mítre), s.f. – Tocă purtată de prelaţi. – Mr. mitră. Gr. μίτρα, parţial prin intermediul sl. mitra (Murnu 38; Tiktin; Conev 108). – Der. mitrofar, adj. (cu mitră), din mgr. μιτρόφορος (Gáldi 211).
(Dicţionarul etimologic român)

mítră (mítre), s.f. – Matrice, uter. – Mr. mitră. Ngr. μητρα. – Der. mitral, adj., din fr. mitral; mitropolie, s.f. (biserică ortodoxă cu rang superior episcopiei), mr. mitropule, din mgr. μητρόπολις, parţial prin intermediul sl. mitropolija (Vasmer, Gr., 100); mitropolit, s.m. (arhiepiscop în ierarhia ortodoxă), din mgr. μητροπολίτης (Murnu 38); arhimitropolit, s.m. (arhiepiscop principal); cu gr. ἀρχί- „super”; metropolă, s.f. (capitală), din fr. métropole; metropolitan, adj. (al capitalei).
(Dicţionarul etimologic român)

mítră (organ, acoperământ al capului) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mítrei; pl. mítre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MÍTRĂ s. v. uter.
(Dicţionar de sinonime)

MÍTRĂ s. v. placentă.
(Dicţionar de sinonime)