mituire dex - definiţie, sinonime, conjugare
MIŢUÍ, miţuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de miţe. [Prez. ind. şi: míţui] – Miţă + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIŢUÍRE, miţuiri, s.f. Acţiunea de a miţui şi rezultatul ei; miţuială, miţuit. [Pr.: -ţu-i-] – V. miţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MITUÍRE, mituiri, s.f. Acţiunea de a mitui şi rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MIŢU//Í ~iésc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de miţe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miţă + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MITU//Í ~iésc tranz. (persoane) A câştiga de partea sa prin mită; a cumpăra. /mită + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

miţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. miţuiésc, imperf. 3 sg. miţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. miţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

miţuíre s. f., g.-d. art. miţuírii; pl. miţuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mituí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mituiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mituíre s. f., g.-d. art. mituírii; pl. mituíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MITUÍ vb. a şperţui, (astăzi rar) a sfănţui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)
(Dicţionar de sinonime)

MITUÍRE s. mituială, şperţuială, (astăzi rar) sfănţuială, sfănţuire, (înv.) ruşfetărie, (fig.) ungere. (~ unui funcţionar incorect.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mi mit mitu mitui mituir

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire tuire ituire