moştenire dex - definiţie, sinonime, conjugare
MOŞTENÍ, moştenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, mostenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deţine pe cale ereditară o însuşire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obţine, a dobândi. – Din moştean.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MOŞTENÍRE, moşteniri, s.f. Faptul de a moşteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată şi intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obţinut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generaţie la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însuşiri care se transmit ereditar. – V. moşteni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MOŞTEN//Í ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calităţi, caracteristici) A deţine prin ereditate. /Din moştean
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MOŞTENÍR//E ~i f. 1) Bunuri materiale rămase de la o persoană decedată şi transmise altei (sau altor) persoane rămase în viaţă. 2) fig. Valorile morale, culturale, artistice, care se transmit de la o generaţie la alta. /v. a moşteni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

moştení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. moştenésc, imperf. 3 sg. moşteneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. moşteneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

moşteníre s. f., g.-d. art. moştenírii; pl. moşteníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MOŞTENÍ vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moşneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoşi.)
(Dicţionar de sinonime)

MOŞTENÍRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. şi pop.) moşie, (înv. şi reg.) miraz, moştină, rămăşiţă, (înv.) clironomie, dostoianie, moşnenie, moştenie, nemestnicie, rămas.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mo mos most moste mosten

Cuvinte se termină cu literele: re ire nire enire tenire