moși dex - definiţie, sinonime, conjugare
MOŞ, moşi, s.m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaş, moşneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ♢ Moş Martin sau (rar) moş Ursilă = ursul. ♢ Expr. A-i veni moş Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moţăie. 2. (Înv. şi reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaş, strămoş. ♢ Expr. De când cu moş Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moşi-strămoşi = moştenit de la strămoşi, păstrat din generaţie în generaţie; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înşira, a îndruga) moşi pe groşi (sau moşi păroşi) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moşii cei verzi = niciodată, la paştile cailor. De când cu moşii verzi (sau roşii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoţeşte brezaia sau care apare în diferite creaţii dramatice populare; moşneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Fiinţe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradiţiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe şi pomeni pentru morţi. ♦ Bâlci tradiţional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ţine în diverse localităţi şi unde, pe un anumit loc, sunt amenajate şi organizate o serie de distracţii publice. ♢ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moşi = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobişnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moaşă (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MOŞÍ, moşesc, vb. IV. 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naştere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. şi refl. (Fam.) A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoşi. – Din moaşă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MOŞ ~i m. 1) (folosit şi ca termen de adresare) Bărbat ajuns la o vârstă înaintată; moşneag. ♢ ~ Martin urs. 2) rar Bărbat privit în raport cu nepoţii săi; bunic. 3) pop. Frate (sau văr) al unuia dintre părinţi, privit în raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoană care aparţine generaţiilor precedente. ♢ Din (sau de la) moşi-strămoşi a) din vremuri foarte îndepărtate; b) (transmis) din generaţie în generaţie. 5) la pl. (în credinţele religioase) Ziua din ajunul sărbătorii pogorârii duhului sfânt. ♢ Sâmbăta ~ilor sâmbăta dinaintea Duminicii Mari. /Din moaşă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MOŞ/Í ~ésc 1. tranz. 1) (femei) A ajuta în timpul naşterii în calitate de moaşă. 2) (copii nou-născuţi) A îngriji în primele ore după naştere; a tăia cordonul ombilical. 3) fig. A da sfaturi insistente şi inutile. 2. intranz. A lucra încet şi fără spor. /Din moaşă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

moş (móşi), s.m. – 1. Bătrîn. – 2. Bunic. – 3. Strămoş. – 4. Fondatorul, precedesorul unei familii, străbun comun. – 5. (Înv.) Avere, proprietate, parte dintr-o moşie care provine dintr-o singură moştenire. – 6. Titlu de respect care se dă bărbaţilor în etate; bunic, unchi. – 7. (Mold.) Unchi. – 8. Ziua moşilor. – 9. (Munt.) Tîrg, iarmaroc care se ţine de obicei în Ziua morţilor. – Mr. moaşe, megl., istr. moş. Origine suspectă. Prezenţa cuvîntului în toate dialectele, uzul său general (ALR, I, 189; sensul de „bunic” care apare în ALR, I, 169, numai pentru Banat şi Trans. este în realitate mult mai extins) şi compunerea cu stră- (v. strămoş), care nu apare decît în elementele tradiţionale, arată sigur că-i vorba de un cuvînt latin. Este probabil annōsus „încărcat de ani”, cu consoana finală modificată prin analogie cu pl., ca în cossuscoş. Afereza lui a- nu este imposibilă, cf. amitamăt(uşe), şi care a fost susţinută de prezenţa lui strămoş. Schimbul *noşmoş este mai greu de explicat, fără îndoială cf. măgar, şi pînă la un anumit punct miel, miţă. În general este considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 294), identic cu alb. mošë „vîrstă” (Philippide, II, 724; Pascu, II, 223; P. Papahagi, Jb., XII, 539; cf. Iordan, Dift., 208; Rosetti, II, 118). După P. Papahagi, Notiţe etim., 38, din mamă, cu suf. -, ipoteză care nu se susţine. Comp. moş Martin, s.m. (numele ursului), cf. REW 5381; moşteacă, s.m. (ofiţer leneş), din Moş Teacă, personaj literar creat de Anton Bacalbaşa (1893). Der. moaşe, s.f. (bătrînică; bunică; mătuşă, titlu de respect; femeie care asistă la naştere), cuvînt de uz general (ALR, I, 212), mai ales cu ultimul sens; moşean, s.m. (înv., moştenitor; înv., proprietar; rar, coproprietar); moşi, vb. (a da ajutor la naştere; a se foi); moşit, s.n. (asistenţa moaşei la naştere); moşic, s.m. (bătrînel); moşie, s.f. (înv., origine, speţă; înv., patrie, ţară; înv., patrimoniu; proprietate, moştenire); moşier, s.m. (proprietar funciar); moşieresc, adj. (de moşier); moşinaş, s.m. (Bucov., înv., agricultor, proprietar), pentru al cărui suf. cf. boiernaş; moşneag, s.m. (bătrîn, bătrînel), în loc de moşneac, pentru al cărui suf. cf. rusneac, cuvînt moldovenesc adoptat de la literatură (după Candrea, în loc de *moşteneag, dim. al lui moştean; după Scriban, în loc de *moşineac, cf. şi Bogrea, Dacor., III, 733); moşnegeşte, adv. (ca bătrînii); moşoaică, s.f. (Mold., oală, ulcior), numită aşa pentru că se obişnuieşte să se dea de pomană în ziua morţilor (Candrea); moşuţ, s.m. (ciocîrlie, Alauda cristata), poate în loc de *motuţmoţ „smoc”; strămoş, s.m. (străbunic; antecesor), cu pref. stră-; strămoaşe, s.f. (străbunică); strămoşesc, adj. (ancestral); strămoşie, s.f. (calitate de strămoş). – Cf. moşnean. Din rom. provin rut. mošul „bunic”, moša, „bunică” şi „moaşă” (Candrea, Elemente, 408); bg. moš, mošija (Capidan, Raporturile, 232), mošierin (Candrea, Elemente, 404), mag. mósuly „bătrîn” (Edelspacher 19).
(Dicţionarul etimologic român)

din moşi-strămóşi loc. adv., loc. adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

táta-móşul s. m. art., g.-d. art. lui táta-móşul
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Moş-Ajún s. pr. n., art. Moş-Ajúnul
(Dicţionar ortografic al limbii române)

moş s. m., pl. moşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Moşi (sărbătoare) s. pr. m. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

moşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. moşésc, imperf. 3 sg. moşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. moşeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MOŞ s. 1. bătrân, moşneag, (pop.) unchiaş, (reg. şi peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. şi Maram,) vâj. (Un ~ cu plete albe.) *2. (înv.) bătrân, stâlp, tei. (Primul deţinător al unui pământ, cu titlu de moştenitor, se numea în trecut ~.) 3. moş Martin v. urs.
(Dicţionar de sinonime)

MOŞ s. v. ascendent, bunic, ghiborţ, înaintaş, naş, pălămidă-de-baltă, tată mare, unchi.
(Dicţionar de sinonime)

TATĂ MÓŞ s. v. unchi.
(Dicţionar de sinonime)

MOŞ MARTÍN s. v. urs.
(Dicţionar de sinonime)

MOŞÍ vb. v. migăli, mocăi, mocoşi, moşmon-di, moşmoni, ticăi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mo mos

Cuvinte se termină cu literele: si osi