moacă dex - definiţie, sinonime, conjugare
MOC s.m. v. moacă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. (Pop.) Bâtă lungă şi groasă cu măciulie la un capăt; măciucă. 2. (Arg.) Cap; figură. ♢ Expr. (Fam.) A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă. 3. (Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneşă. 4. (Iht.; reg.) Zglăvoacă. [Var.: moc s.m.] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MOÁ//CĂ ~ce f. 1) pop. Bâtă ciobănească. 2) Băţ mare, gros şi noduros, având o măciulie la un capăt; bâtă; ciomag; ghioagă; măciucă. 3) pop. Ansamblu de trăsături specifice feţei; chip; figură; cap. 4) fam. Persoană (mai ales de sex feminin) proastă, fără vioiciune şi înceată la lucru. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. (Fam.) Cap. 2. Epitet dat unei persoane încete, leneşe.
(Dicţionarul limbii române contemporane)

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. Bâtă ciobănească, ciomag. 2. (Iht., Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. e x t. Cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. – Variantă: moache s.f.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

moácă (moáce), s.f. – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Căpăţînă, devlă. – 3. Cap de dovleac, persoană ignorantă. – 4. Domnişoară, tinerică. – 5. Zglăvoacă. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creaţie expresivă, pornind de la *moc, formă neastestată, care indică ideea de „obiect rotund”, cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legătura care s-a încercat să se stabilească cu sb., cr. muk „tăcere” (Loewe 71) nu pare posibilă. – Der. moche, s.f. (toantă, proastă); moachiţă, s.f. (proastă, neroadă); mochiu, s.m. (prost, imbecil); măcău, s.n. (Bucov., Mold., ghioagă); mocan, s.m. (ţopîrlan, nătîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokány „ţăran”, propusă de Cihac, II, 516, nu e posibilă); mocancă, s.f. (ţărancă din Transilvania, transilvăneancă); mocăncuţă, s.f. (un dans popular; Arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explică prin efigia acelei emisiuni; mocănesc, adj. (rustic; pastoral); mocănos, adj. (nerod, nătărău); mocîrţan, s.m. (nerod); mocofan, s.m. (nerod); mogîrlan, s.m. (bădăran, necioplit); modîrlan, s.m. (nerod); mocîrţă (var. mogîrlă), s.f. (nerod); mogîrdan (var. mogîldan, mogîdău), s.m. (bădăran, nerod; măscărici); mogîndă, mogîrdă, mogîldeaţă, mogîrdeaţă, Trans. mohoandă, mohîndeaţă, mohondeaţă, Mold. măgăiaţă, mogoiaţă), s.f. (pocitanie, necioplit); moglan, s.m. (ţăran); modoran (var. modoroi), s.m. (Mold., Trans., ţăran); mohoandă, s.f. (Trans., toantă, proastă); modîlcă, s.f. (tumoare, gîlcă); modîlcos, adj. (cu umflături). Pentru unele din aceste cuvinte s-au căutat etimologii străine. Modîrlan a fost pus în legătură cu sb. mučurli (Cihac, II, 201); modoran cu ţig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) „morocănos” (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); şi modîlcă ar fi în loc de *mogîlcă, din rut. mogilka „gorgan” (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – Cf. mocăi.
(Dicţionarul etimologic român)

moácă s. f., g.-d, art. moácei; pl. moáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MOÁCĂ s. v. bâtă, cap, ciomag, măciucă, mormoloc, zglăvoacă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mo moa moac

Cuvinte se termină cu literele: ca aca oaca