mocnire

MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbuşit, fără flacără; a arde sub cenuşă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-şi trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. A sta în aşteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc., a fierbe; a sta posomorât şi tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MOCNÍRE, mocniri, s.f. (Rar) Faptul de a mocni. – V. mocni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MOCN//Í ~ésc intranz. 1) (despre foc) A arde înăbuşit, fără flacără şi putere. 2) fig. fam. (despre persoane) A duce o viaţă lipsită de activitate şi de interes; a vegeta. 3) fig. A fi pe punctul de a izbucni (din cauza urii, revoltei etc.). /<sl. moknonti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mocní (mocnésc, mocnít), vb. – 1. (Mold.) A se uda, a se muia, a se umezi. – 2. (Despre foc, jar) A arde înăbuşit. – 3. (Despre idei, sentimente) A rămîne ascunse. – 4. A cădea pe gînduri, a medita. – 5. A tăcea, a nu se manifesta. Sl. moknąti „a se uda” (Candrea; Scriban). Der. din sl. mlŭknąti, cf. mîlc (Cihac, II, 200) e mai puţin probabilă.
(Dicţionarul etimologic român)

mocní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mocneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mocníre s. f., g.-d. art. mocnírii; pl. mocníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MOCNÍ vb. (reg.) a mocăi. (Focul ~.)
(Dicţionar de sinonime)

MOCNÍ vb. v. acri, altera, descompune, fermenta, împuţi, înăcri, macera, strica.
(Dicţionar de sinonime)