MÓINĂ, moine, s.f. 1. Timp mai călduros şi umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheţ; p. gener. timp umed şi ceţos; moloşag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulţi ani (pentru a-şi spori proprietăţile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. m o a l e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. Refl. şi intranz. A se face moină, a începe să se dezgheţe. – Din moină.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÓINĂ f. Vreme umedă şi relativ călduroasă, care se stabileşte iarna după perioada îngheţurilor; timp moale. 2) Teren argicol lăsat necultivat pentru a-i spori productivitatea. [G.-D. moinei; Sil. moi-] /cf. moale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MOIN//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A se face moină; a se porni moina. /Din moină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
móină (móine), s.f. – 1. Vreme umedă şi călduţă care urmează frigului de iarnă, dezgheţ. – 2. Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru a odihni pămîntul. – 3. Peşte de rîu (Cobitis barbatula). De la moale, adj., prin intermediul pl. moi sau de la vb. muia, dar der. prezintă dificultăţi (poate printr-o formă anterioară *moină, cu suf. -ină). Der. din moale e general admisă; dar pare inutilă încercarea repetată de a ajunge pînă la latină (din mollis, după Iordan, BF, III, 243; din *mollināre, după Drăganu, Dacor., III, 514; din *mollimen, după Giuglea, Dacor., IV, 1553; din *mollio, -onis, după Spitzer, BL, XIV, 48; din *mollius, printr-un *moiu pierdut, după Candrea). Pentru suf., Tiktin sugerează un paralelism cu doină. Der. dintr-un sl. močiti „a umezi” (Cihac, II, 200), ca sb., cr. močina, e improbabilă. Pentru sensul 3, cf. molan, şi, la fel, moişcă, s.f. (guvid), moişte, s.f. (Trans., Banat, dezgheţ), pe care Cihac, II, 200, îl derivă din *mocişte din sl. moča „băltoacă”. Der. moina (var. înmoina), vb. (a dezgheţa); moinos, adj. (umed, propriu dezgheţului).
(Dicţionarul etimologic român)
móină s. f. (sil. moi-), g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móine
(Dicţionar ortografic al limbii române)
moiná vb. (sil. moi-), ind. prez. 3 sg. moineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÓINĂ s. (MET.) (reg.) moişte, moişteală, moiştină, moleşniţă, moloşag. (Vreme urâtă, cu ~.)
(Dicţionar de sinonime)
MÓINĂ s. v. grindel, molan, ogor, pârloagă.
(Dicţionar de sinonime)
MOINÁ vb. (MET.) (reg.) a se moişti, a se moloşăgăi. (Afară s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. Refl. şi intranz. A se face moină, a începe să se dezgheţe. – Din moină.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MOIN//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A se face moină; a se porni moina. /Din moină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
móină (móine), s.f. – 1. Vreme umedă şi călduţă care urmează frigului de iarnă, dezgheţ. – 2. Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru a odihni pămîntul. – 3. Peşte de rîu (Cobitis barbatula). De la moale, adj., prin intermediul pl. moi sau de la vb. muia, dar der. prezintă dificultăţi (poate printr-o formă anterioară *moină, cu suf. -ină). Der. din moale e general admisă; dar pare inutilă încercarea repetată de a ajunge pînă la latină (din mollis, după Iordan, BF, III, 243; din *mollināre, după Drăganu, Dacor., III, 514; din *mollimen, după Giuglea, Dacor., IV, 1553; din *mollio, -onis, după Spitzer, BL, XIV, 48; din *mollius, printr-un *moiu pierdut, după Candrea). Pentru suf., Tiktin sugerează un paralelism cu doină. Der. dintr-un sl. močiti „a umezi” (Cihac, II, 200), ca sb., cr. močina, e improbabilă. Pentru sensul 3, cf. molan, şi, la fel, moişcă, s.f. (guvid), moişte, s.f. (Trans., Banat, dezgheţ), pe care Cihac, II, 200, îl derivă din *mocişte din sl. moča „băltoacă”. Der. moina (var. înmoina), vb. (a dezgheţa); moinos, adj. (umed, propriu dezgheţului).
(Dicţionarul etimologic român)
móină s. f. (sil. moi-), g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móine
(Dicţionar ortografic al limbii române)
moiná vb. (sil. moi-), ind. prez. 3 sg. moineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÓINĂ s. (MET.) (reg.) moişte, moişteală, moiştină, moleşniţă, moloşag. (Vreme urâtă, cu ~.)
(Dicţionar de sinonime)
MÓINĂ s. v. grindel, molan, ogor, pârloagă.
(Dicţionar de sinonime)
MOINÁ vb. (MET.) (reg.) a se moişti, a se moloşăgăi. (Afară s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)