monadă

MONÁDĂ, monade, s.f. 1. Termen (folosit în filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simplă unitate indivizibilă din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MONÁD//Ă ~e f. (în concepţia diverşilor filozofi) Unitate indivizibilă, materială sau spirituală, din care este alcătuită lumea. /<fr. monade, germ. Monade
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MONÁDĂ s.f. 1. Termen folosit de diverşi filozofi pentru desemnarea celei mai simple unităţi indivizibile materiale sau spirituale din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. [Cf. fr. monade, germ. Monade < gr. monas – unitate].
(Dicţionar de neologisme)

MONÁDĂ s. f. 1. (la unii filozofi) unitate indivizibilă materială sau spirituală din care ar fi alcătuită lumea; (la Leibniz) substanţă spirituală independentă, care posedă automişcare şi care oglindeşte tot ceea ce există în univers. 2. organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. (< fr. monade, germ. Monade)
(Marele dicţionar de neologisme)

monádă s. f., g.-d. art. monádei; pl. monáde
(Dicţionar ortografic al limbii române)