monism
MONÍSM s.n. Concepţie filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii s-ar afla un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice concepţie care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MONÍSM n. (în opoziţie cu dualism) Concepţie filozofică conform căreia la baza lumii se află un singur principiu. /<fr. monisme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MONÍSM s.n. (op. d u a l i s m) Explicarea consecventă a tot ceea ce există printr-un singur principiu: materia (monismul materialist) sau spiritul (monismul idealist). [< fr. monisme, cf. gr. monos – singur].
(Dicţionar de neologisme)
MONÍSM s. n. concepţie filozofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu: materia (materialist) sau spiritul (idealist). (< fr. monisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
monísm s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MONÍSM n. (în opoziţie cu dualism) Concepţie filozofică conform căreia la baza lumii se află un singur principiu. /<fr. monisme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
MONÍSM s. n. concepţie filozofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu: materia (materialist) sau spiritul (idealist). (< fr. monisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
monísm s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)