monodie

MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MONODÍE, monodii, s.f. Cântec pe o singură voce, solo sau amplificat de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MONODÍ//E ~i f. 1) Monolog liric în tragediile greceşti. 2) Melodie executată de o singură voce, cu sau fără acompaniament. /<fr. monodie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MONODÍE s.f. Monolog liric în tragediile antice greceşti. ♦ Stil muzical bazat pe simpla succesiune a sunetelor melodiei; cântec executat pe o singură voce. [Gen. -iei. / < fr. monodie, cf. gr. monodia < monos – unic, ode – cântec].
(Dicţionar de neologisme)

MONODÍE s. f. 1. monolog liric în tragediile antice greceşti. 2. muzică bazată pe o singură linie melodică; cântec la o singură voce. (< fr. monodie, gr. monodia)
(Marele dicţionar de neologisme)

monodiá vb., ind. prez. 1 sg. monodiéz, 3 sg. şi pl. monodiáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

monodíe s. f. (sil. mf. mon-), art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)