monoftongat

MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongaţi, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE MONOFTON//GÁ pers. 3 se ~gheáză intranz. (despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. /<fr. monophtonguer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MONOFTONGÁ vb. I. tr., refl. (Despre diftongi) A (se) reduce la un sunet simplu; a deveni sau a face să devină monoftong. [P.i. 3, 6 -ghează. / < fr. monophtonguer].
(Dicţionar de neologisme)

MONOFTONGÁ vb. tr., refl. (despre diftongi) a (se) reduce la o singură vocală. (< fr. monophtonguer)
(Marele dicţionar de neologisme)

monoftongá vb. (sil. mf. -fton-), ind. prez. 1 sg. monoftonghéz, 3 sg. şi pl. monoftongheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)