monogamie

MONOGAMÍE, monogamii, s.f. Formă de căsătorie în care un bărbat are o singură soţie, iar femeia un singur bărbat. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MONOGAMÍ//E ~i f. Formă de căsătorie în care bărbatul poate avea o singură soţie, iar femeia un singur soţ. /<germ. Monogamie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MONOGAMÍE s.f. 1. Formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie nu poate avea decât o singură soţie sau un singur soţ în acelaşi timp. 2. (La animale) Convieţuirea cu o singură femelă. 3. Stare a unei plante monogame. [Gen. -iei. / < fr. monogamie, cf. lat. monogamis < gr. monos – unic, gamos – căsătorie].
(Dicţionar de neologisme)

MONOGAMÍE s. f. 1. formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie are o singură soţie, respectiv un singur soţ. 2. convieţuire a unui mascul cu o singură femelă. 3. stare a unei flori sau plante monogame. (< germ. Monogamie, fr. monogamie)
(Marele dicţionar de neologisme)

monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. art. monogamíei; pl. monogamíi
(Dicţionar ortografic al limbii române)