monotonie

MONOTONÍE, monotonii, s.f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variaţie sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MONOTONÍ//E ~i f. Caracter monoton. /<fr. monotonie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MONOTONÍE s.f. Caracterul a ceea ce este monoton; uniformitate plictisitoare, lipsă de varietate în ton. [Gen. -iei. / < fr. monotonie].
(Dicţionar de neologisme)

MONOTONÍE s. f. însuşirea de a fi monoton; lipsă de varietate. (< fr. monotonie)
(Marele dicţionar de neologisme)

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MONOTONÍE s. uniformitate. (~ vieţii cuiva.)
(Dicţionar de sinonime)