mor dex - definiţie, sinonime, conjugare
MOR interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă mormăitul ursului. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viaţă; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ♢ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simţi covârşit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ţine foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veşteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MOR interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda mormăitul ursului). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MURÍ mor intranz. 1) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viaţă; a se sfârşi; a deceda; a răposa; a sucomba. ♢ ~ după cineva (sau după ceva) a ţine foarte mult la cineva (sau la ceva); a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). ~ de foame a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte sărac. ~ de dor (frică, tristeţe) a fi covârşit de dor (frică, tristeţe). ~ cu zile a muri înainte de vreme (în împrejurări nefaste sau neglijând o boală). A tragemoară a fi în agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A înceta de a mai fi perceput cu organele de simţ; a dispărea treptat; a se pierde. 4) fig. A înceta de a mai exista (printr-o evoluţie lentă); a ajunge în declin; a apune. Civilizaţie, limbă care moare. /<lat. moriri
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mor interj. – Imită vocea ursului. Creaţie expresivă, cf. mîr, hor, sforăi. – Der. morăi, vb. (despre urşi şi alte animale, a scoate sunete caracteristice); morăit, s.n. (mîrîit); mormăi, vb. (a face ca ursul; a mîrîi, a bombăni, a bodogăni), pe bază de repetiţie (der. din sb. mèrmljati, Cihac, II, 203, sau din bg. mormorjă, Conev 96, este suspectă); mornăi, vb. (a bombăni), prin disimilare (Puşcariu, Dacor., I, 95); mormăială, s.f. (mormăit; bombănit); mormăit, s.n. (acţiunea de a mormăi); mormăitor, adj. (care mormăie).
(Dicţionarul etimologic român)

murí (-mort, murít), vb. – 1. A deceda, a se sfîrşi din viaţă. – 2. A simţi o pasiune vehementă. – 3. A se epuiza, a se extenua. – Mr. mor, murire, megl. mor, muriri, istr. mor. Lat. mǒrior, redus la o conjug. analogică *mǒrῑre (Puşcariu 1107; Candrea-Dens., 1174; REW 5681), cf. it. morire, prov., cat., sp. morir, fr. mourir. Cuvînt de uz general (ALR, I, 286). – Cf. mort, moarte, mortăciune, amorţi. Der. muricios, adj. (înv., mortal); murind, s.m. (călugăr care îngrijeşte muribunzii), cuvînt neuzual, creat de Caragiale, după modelul fr. mourant; muribund, adj., din fr. moribond; muritor, s.m. (mortal, efemer); nemurire, s.f. (imortalitate); nemuritor, adj. (imortal); nemuri (var. înemuri), vb. (a imortaliza), neuzual, creaţie a scriitorilor romantici; nemuritorie, s.f. (înv., imortalitate).
(Dicţionarul etimologic român)

mor/mor-mór interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

murí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mor, imperf. 3 sg. mureá
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MURÍ vb. 1. a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârşi, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. şi pop.) a se săvârşi, (înv. şi reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. şi reg. ir.) a se sparge, (fig. şi fam.) a se curăţa, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. şi pop. fig.) a pica, (înv. şi reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (A ~ în urma unui atac de cord.) 2. v. cădea.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A muri ≠ a (se) naşte, a învia, a răsări, a trăi, a vieţui
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: mo

Cuvinte se termină cu literele: or