morală dex - definiţie, sinonime, conjugare
MORÁL, -Ă, morali, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care aparţine moralei, conduitei admise şi practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conţine o învăţătură; moralizator. 2. Care aparţine psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S.n. 1. Ansamblul facultăţilor sufleteşti şi spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultăţile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ♢ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MORÁLĂ, morale, s.f. 1. Ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică; etică. ♦ Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină ştiinţifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învăţătură. – Din lat. moralis, fr. morale.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MORÁL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de morală; referitor la morală. 2) Care conţine o morală. 3) Care ţine de lumea interioară a omului; referitor la spiritul omului. 4) Care corespunde moralei; în conformitate cu morală. /<lat. moralis, ~e, fr. moral
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MORÁL//Ă ~e f. 1) Formă a conştiinţei sociale care reflectă şi fixează idei, concepţii, convingeri privind comportarea individului în societate. 2) Disciplină care se ocupă cu studiul acestei forme a conştiinţei sociale. 3) Observaţie cu caracter moralizator. 4) Concluzie moralizatoare dedusă dintr-un eveniment sau dintr-o operă literară. [G.-D. moralei] /<lat. moralis, fr. morale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

morál (morálă), adj. – Etic. Fr. moral. – Der. morală, s.f. (etică; dojană), din fr. morale; moralicesc, adj. (moral), înv., sec. XVIII; moraliceşte, adv. (moralmente); moralitate, s.f., din fr. moralité; moraliza, vb., din fr. moraliser; moralizator, adj., din fr. moralisateur; moralmente, adv., din fr. moralement; moralist, s.m., din fr. moraliste.
(Dicţionarul etimologic român)

MORÁL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o învăţătură, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultăţilor psihice, spirituale. ♦ Stare de spirit, dispoziţie sufletească. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].
(Dicţionar de neologisme)

MORÁLĂ s.f. 1. Formă a conştiinţei sociale care cuprinde anumite idei, concepţii, convingeri privind normele de convieţuire şi de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei şi faţă de societate. 2. (Fam.) Mustrare, dojană. 3. Parte a unei fabule care conţine o învăţătură; concluzie moralizatoare desprinsă dintr-o scriere literară. [Cf. fr. morale, lat. moralis].
(Dicţionar de neologisme)

MORÁL, -Ă I. adj. 1. conform principiilor moralei. ♢ din care se trage o învăţătură, didactic. 2. referitor la psihic, spirit sau intelect, intelectual, spiritual. II. s. n. 1. ansamblul facultăţilor psihice, spirituale. 2. stare de spirit. ♢ curaj. (< lat. moralis, fr. moral)
(Marele dicţionar de neologisme)

MORÁLĂ s. f. 1. ansamblul ideilor, concepţiilor, convingerilor privind normele de convieţuire şi de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei şi faţă de societate. 2. etică. 3. parte a unei fabule care conţine o învăţătură; concluzie moralizatoare dintr-o scriere literară. 4. (fam.) mustrare, dojană. (< fr. morale)
(Marele dicţionar de neologisme)

morál adj. m., pl. moráli; f. sg. morálă, pl. morále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

morálă s. f., g.-d. art. morálei; pl. morále
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MORÁL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. v. moralizator. 3. v. spiritual.
(Dicţionar de sinonime)

MORÁLĂ s. 1. etică. (~ unei societăţi date.) 2. învăţătură, pildă, (rar) moralitate, (înv.) matimă. (~ unei fabule.) 3. v. ceartă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Moral ≠ amoral, imoral, nemoral
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: mo mor mora moral

Cuvinte se termină cu literele: la ala rala orala