moratoriu dex - definiţie, sinonime, conjugare

moratoriu

MORATÓRIU, -IE, moratorii, s.n., adj. 1. S.n. Amânare pe o anumită perioadă a plăţii datoriilor unui debitor, acordată de o instanţă judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plăţii datoriilor publice şi particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ţine de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ♢ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligaţii şi care se calculează din momentul trimiterii somaţiei. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MORATÓR//IU1 ~ie (~ii) Care acordă un termen de plată (amânat). /<it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MORATÓR//IU2 ~ii n. Suspendare a plăţii datoriilor publice sau particulare, scadente printr-o dispoziţie guvernamentală, pentru o perioadă anumită (război, crize economice, calamităţi naturale etc.). /<it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MORATÓRIU s.n. (În economia capitalistă) Amânare de plată a datoriilor unui debitor, acordată de instanţele judecătoreşti înainte sau după declararea lui în stare de faliment; amânare cu caracter general a plăţii datoriilor publice sau particulare, acordată prin lege. ♦ Amânare legală a executării obligaţiilor financiare internaţionale determinată de o situaţie excepţională (război, calamitate, criză economică etc.). [Pron. -riu. / < germ. Moratorium, cf. fr., lat. moratorium].
(Dicţionar de neologisme)

MORATÓRIU, -IE adj. Care acordă un termen de plată; în legătură cu un moratoriu. ♢ Dobânzi moratorii = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune moratorii = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligaţii şi care se calculează din momentul trimiterii somaţiei. [Pron. -riu. / cf. fr. moratoire, lat. moratorius].
(Dicţionar de neologisme)

MORATÓRIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată. o dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ i = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligaţii. II. s. n. (jur.) dispoziţie legală care suspendă provizoriu executarea unor obligaţii contractuale sau legale, stabilind diverse amânări; amânare de către stat în situaţii excepţionale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)
(Marele dicţionar de neologisme)

moratóriu adj. m., f. moratórie; pl. m. şi f. moratórii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

moratóriu s. n. [-riu pron. -riu ], pl. moratórii
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: mo mor mora morat morato

Cuvinte se termină cu literele: iu riu oriu toriu atoriu