mormăit dex - definiţie, sinonime, conjugare
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urşi) A scoate sunete scurte şi joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedesluşit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenţia de a manifesta o nemulţumire; a bombăni, a mârâi. ♢ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-şi arăta nemulţumirea); cu nemulţumire, fără plăcere, cârtind. [Prez., ind. şi: mormăiesc. = Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MORMĂÍT1, mormăituri, s.n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedesluşită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulţumire). – V. mormăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MORMĂIT2, -Ă, mormăiţi, -ic, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet şi nedesluşit; îngăimat. [Var.: montait, -ă adj.] – V. mormăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MORMĂÍ mórmăi intranz. 1) (despre urşi) A scoate sunete scurte şi înfundate, caracteristice speciei; a face „mor-mor”. 2) fig. fam. (despre persoane) A vorbi încet şi nedesluşit (în semn de nemulţumire); a bombăni; a bodogăni; a mârâi; a boscorodi; a bălmăji. /mor + m(or) + suf. ~ăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mormăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mormăít s. n., pl. mormăíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MORMĂÍ vb. v. bombăni.
(Dicţionar de sinonime)

MORMĂÍT adj. v. bolborosit.
(Dicţionar de sinonime)

MORMĂÍT s. 1. mormăire, mormăitură. (~ de urs.) 2. v. bombăneală.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mo mor morm morma mormai

Cuvinte se termină cu literele: it ait mait rmait ormait