mreajă

MREÁJĂ, mreje, s.f. 1. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă foarte uşoară, cu ochiuri relativ mari şi împletită din aţă subţire, cu ajutorul căreia se pescuieşte în porţiunile liniştite ale apelor curgătoare sau în bălţi. ♦ Coteţ de pescuit. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Mijloc viclean de a prinde sau a înşela pe cineva; cursă, laţ; p. ext. situaţie în care se află o persoană ademenită. ♦ Ceea ce încătuşează libertatea, independenţa cuiva. 3. P. anal. (Adesea la pl.) Pânză de păianjen. [Var.: mréjă s.f.] – Din sl. mrĕža.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MREÁJĂ mréje f. 1) Plasă de prins peşte în apele stătătoare sau în porţiunile liniştite ale unei ape curgătoare. 2) fig. Îngrăditură rotundă din nuiele împletite cu papură şi folosită la prins peşte; coteţ. 3) Mijloc abil şi viclean de ademenire a unei persoane pentru a o înşela; cursă. 4) Situaţie a unei persoane atrasă printr-un atare mijloc. 5) Factor care încătuşează libertatea sau independenţa. [G.-D. mrejei; Sil. mrea-] /<sl. mrĕža
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mreáje (mréji), s.f. – 1. Vîrşă, plasă, năvod. – 2. Cursă, capcană, laţ. – 3. (Olt.) Ţesătură. – Var. mreje. Mr., megl. mreajă. Sl. mrĕža (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 205; Berneker, II, 38; Conev 64), cf. bg. mrĕža, sb., cr. mrȅža, slov. mrêža, ngr. μέρζα, alb. mrežë. – Der. mreji (var. înmrejui), vb. (a fabrica plase; a repara plase; a zvîrli mreaja; a prinde în plasă); mrejer, s.m. (pescar care trage la năvod).
(Dicţionarul etimologic român)

mreájă s. f. (sil. mrea-), art. mreája, g.-d. art. mréjei; pl. mréje
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MREÁJĂ s. v. capcană, cursă, intrigă, laţ, maşinaţie, prinzătoare, uneltire.
(Dicţionar de sinonime)