MUCENÍŢĂ, muceniţe, s.f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUCENÍŢ//A ~e f. 1. Femeie care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martiră. 2) (la începuturile creştinismului) Creştină ortodoxă care era supusă la suferinţe fizice pentru credinţă. /<sl. muţenica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
muceníţă s. f., g.-d. art. muceníţei; pl. muceníţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MUCENÍŢĂ s. v. martiră, mucenică.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUCENÍŢ//A ~e f. 1. Femeie care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martiră. 2) (la începuturile creştinismului) Creştină ortodoxă care era supusă la suferinţe fizice pentru credinţă. /<sl. muţenica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MUCENÍŢĂ s. v. martiră, mucenică.
(Dicţionar de sinonime)