muci dex - definiţie, sinonime, conjugare
MUC, (1) mucuri, s.n., (II) muci, s.m. I. S.n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucăţică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o ţigară fumată. II. S.n. (Mai ales la pl.) Secreţie (vâscoasă) produsă de glandele nazale şi eliminată prin nări. ♢ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MUC1 ~uri n. 1) Vârful ars al unui fitil (de lampă). 2) Capăt rămas dintr-o ţigară fumată. ♢ A ajunge la ~uri de ţigară a sărăci cu totul. 3) Capăt rămas de la o lumânare arsă. 4) pop. Creasta curcanului. /<lat. mucus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MUC2 muci m. mai ales la pl. pop. Substanţă secretată de mucoasa nazală şi eliminată prin nări. /<lat. mucus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

muc (-curi), s.m. – 1. Substanţă gelatinoasă, scurgere din nas. – 2. Fitil de lumînare aprinsă. – 3. Bucată de lumînare topită. – 4. Capăt de ţigară, chiştoc. – Var. pl. mucuri (sensurile 2-4). Mr. muc(ă), muţ, megl. muc, muţi. Lat. mūcus (Puşcariu, 1112; Candrea-Dens., 1155; REW 5709), cf. it. moccio, moccolo (sicil. mukku), prov., cat., moc, v. fr. moche, sp. moco, port. monco, alb. mük, basc. muku. Ideea unui sing. reconstituit după pl. (Byck-Graur 36) nu pare potrivită. Der. mucări, s.f. pl. (mucarniţă); mucări, vb. (a tăia mucul ars; a lăstări; a curăţa copacii de crengi uscate); mucărie, s.f. (rar, răpciugă); mucarniţă, s.f. (Olt., unealtă de tăiat mucul candelei sau lumînărilor); mucos, adj. (cu muci), megl. mucos, măcos, care poate reprezenta şi lat. mūccosus (Puşcariu 1116; Candrea-Dens., 1157; REW 5708), cf. sard. mukkozu, prov., cat. mocos, sp. mocoso, port. moncoso; mucoasă, s.f., format după fr. muquese; mucoşie, s.f. (rar, mucozitate); mucoare, s.f. (Trans., mucegai), mr. mucori, probabil reprezentant direct al lat. mūcōrem (Puşcariu 1116; Candrea-Dens., 1156; REW 5712), cf. abruz. mukore, astur. mugor. – Cf. mugur. Der. neol. mucilagiu, s.n., din fr. mucilage; mucilaginos, adj., din fr. mucilagineux; mucoză, s.f., din fr. muqueuse, dublet al lui mucoasă; mucozitate, s.f., din fr. mucosité. – Din rom. provin ngr. μούϰουρα „alge care se strîng pe plaje” (după Meyer, Neugr. St., IV, 45, direct din lat. muculus, der. imposibil din punct de vedere fonetic), şi mag. mukuc, mukucka (Edelspacher 19).
(Dicţionarul etimologic român)

MUCI-/MUCO- elem. „mucus, mucozitate, mucină”. (< fr. muci-, muco-, cf. lat. mucus)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea băşini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

muc (anat.) s. m., pl. muci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

muc (de lumânare, de ţigară etc.) s. n., pl. múcuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MUC s. v. mucus, pituită, sevă, suc.
(Dicţionar de sinonime)

MUC s. 1. (rar) mucarniţă. (~ de lumânare.) 2. chiştoc. (~ de ţigară.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glumeţ) untură. (Îi curg ~ii din nas.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mu muc

Cuvinte se termină cu literele: ci uci