mugi

MUGÍ, pers. 3 mugeşte, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape şi despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 şi: múge] – Lat. mugire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MUG//Í pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi şi puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a răcni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigăte violente şi prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic şi prelung; a urla; a vui; a vâjâi. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi şi stridente. /<lat. mugire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mugí (-gésc, mugít), vb. – A rage, a zbiera, a urla. – Mr. mudzescu, mudzire. Lat. mūgῑre (Puşcariu 1118; Candrea-Dens., 1160; REW 5719), cf. it. muggire, v. fr. muire. – Der. muget, s.n., ca răget, sunet, pocnet etc. (după Puşcariu 1119 şi Candrea-Dens., 1161, direct din lat. mūgῑtum), cf. Byck-Graur, I, 20; mugitor, adj. (care mugeşte).
(Dicţionarul etimologic român)

mugí vb., ind. prez. 3 sg. mugéşte, 3 pl. mugésc, imperf. 3 sg. mugeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mugeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MUGÍ vb. a rage, a zbiera, (înv. şi reg.) a rugi, (reg.) a râncăi, a râncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)
(Dicţionar de sinonime)