mult
[Sinonime]
MULT, -Ă, mulţi, -te, adj., adv. 1. Adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporţii mari, de durată lungă. ♢ Loc. adv. De (mai) multe ori sau in (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ♢ Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (şi variate). ♢ Expr. A nu şti multe = a) a trece repede la acţiune, a lua hotărâri energice; b) a se supăra uşor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (şi de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe şi mărunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Şi mai multe nu = neapărat, cu orice preţ. 2. Adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanţă mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ♢ Cu mult = în foarte mare măsură. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în construcţii negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ♢ Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantităţii, duratei, intensităţii (extreme) etc. ♢ Expr. Mai mult sau mai puţin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depăşeşte ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult şi bine = vreme îndelungată. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârşitul unei acţiuni; b) a fi aproape de sfârşitul vieţii, a nu mai avea de trăit decât puţine zile. ♦ (Înv. şi reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) în cel mai înalt grad; foarte, extrem. [Gen.-dat. pl. m. şi f. multora] – Lat. multus, -a, -um.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUL//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este în cantitate mare. 2) Care este de lungă durată. ~ timp. /<lat. multus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MULT2 adv. 1) În număr mare; în cantitate mare; un timp îndelungat. A produce ~. A cânta ~. ♢ Cu ~ în mare măsură; considerabil. Mai ~ mai cu seamă; îndeosebi. Cel ~ a) maximum; b) în cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decât viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frică; b) a fi peste măsură de istovit. Din ~ în mai ~ într-o măsură tot mai mare; din ce în ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai puţin într-o măsură oarecare; întrucâtva. Nici mai ~, nici mai puţin a) atât, cât se cuvine; tocmai cât trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta întrece orice măsură; asta-i prea-prea. ~ şi bine a) mult timp; timp îndelungat; b) degeaba; în zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La depărtare mare; departe. A lăsa ~ în urmă. 3) (deseori urmat de prea) În cel mai înalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MULT3 ~e n. Număr mare (de obiecte sau de fiinţe). ♢ ~e şi de toate fel de fel de lucruri. ~e şi mărunte a) fel de fel; b) fleacuri; lucruri neînsemnate. A nu şti ~e a) a se supăra uşor; b) a trece la acţiune. /<lat. multus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mult (-tă), adj. – 1. Abundent. – 2. (Adv.) Destul, considerabil, enorm, în catitate mare. – 3. (Adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. – Mai mult, încă, în plus. – Cel mult, numai, atît. – De mult, altădată, cu lung timp în urmă. – Prea mult, peste măsură, în exces. – 4. (Adv.) Numai, abia, doar. – 5. (S.n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. – Mulţi, lume, nenumăraţi oameni. – Multe, nenumărate lucruri. – Şi mai multe nu, neapărat, cu orice preţ. Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. – Mr. multu, megl. mult, istr. munt. Lat. multus (Puşcariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740), cf. it. molto, prov., cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito. – Der. multicel (var. multişor), adj. (destul); mulţime (var. înv., mulţie), s.f. (oameni mulţi, multitudine, abundenţă); înmulţi (var. mulţi), vb. (a multiplica; a augmenta; refl., a se reproduce); înmulţire, s.f. (multiplicare); înmulţitor, s.n. (multiplicator); deînmulţit, s.n. (primul factor al unei înmulţirii). Mulţumi (var. înv., mulţemi, Trans., mulţămi), vb. (a satisface, a sătura; a premia, a gratifica, a plăti, a-şi exprima satisfacţia prin cuvinte de graţie; refl., a fi satisfăcut; refl., a fi, a se arăta sătul, a nu putea mai mult), este fără îndoială, un der. de la mulţime (› *mulţimi › mulţemi), ca îndestula de la destul. Der. general admisă, din la mulţi ani (Creţu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Bărbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibilă, fiindcă astfel de compuse nu sînt curente în rom. (Trans., mulţam nu este un rezultat al lui mulţi ani, ci o var. dialectală a lui mulţumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη „să trăiască mulţi ani” › στολλάτη „mulţumesc” este sugestiv, fără să constituie un argument hotărîtor, fiindcă acest etimon nu explică celelalte sensuri ale cuvîntului). Der. mulţămeală, s.f. (gratitudine), înv.; mulţumită (var. mulţămită), s.f. (premiu, recompensă; recunoştinţă); mulţumitor (var. mulţămitor), adj. (satisfăcător, suficient, recunoscător); nemulţumire, s.f. (neplăcere); nemulţumit, adj. (nesatisfăcut, mofturos); nemulţumitor, adj. (care nu dă satisfacţie). – Der. din fr. multiplu, adj.; multiplica, vb.; multiplicator, adj.; multiplicat, s.n.; multiplicitate, s.f.; submultiplu, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)
*mulţi pr. m., f. múlte; g.-d. m. şi f. múltora
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
mai de mult (de mai mult timp) adv. + prep. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mult-puţín s. n., art. mult-puţínul
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mult adj. m., pl. mulţi; f. sg. múltă, pl. múlte; g.-d. pl. m. múltor, f. múltora
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mai mult ca perféct s. n., art. mai mult ca perféctul
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MULT adj., adv. 1. adj. v. numeros. 2. adv. v. greu. (Pachetul atârnă, cântăreşte ~.) 3. adv. vârtos, zdravăn. (Bea ~.) 4. adv. v. departe. 5. adv. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adv. intens, tare. (A suferit ~.) 8. adv. rău, tare. (S-a chinuit ~.) 9. adv. tare. (~ ar vrea să se plimbe.) 10. adj. v. variat.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Mult ≠ puţin, niţel, oleacă, scurt
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUL//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este în cantitate mare. 2) Care este de lungă durată. ~ timp. /<lat. multus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MULT3 ~e n. Număr mare (de obiecte sau de fiinţe). ♢ ~e şi de toate fel de fel de lucruri. ~e şi mărunte a) fel de fel; b) fleacuri; lucruri neînsemnate. A nu şti ~e a) a se supăra uşor; b) a trece la acţiune. /<lat. multus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mult (-tă), adj. – 1. Abundent. – 2. (Adv.) Destul, considerabil, enorm, în catitate mare. – 3. (Adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. – Mai mult, încă, în plus. – Cel mult, numai, atît. – De mult, altădată, cu lung timp în urmă. – Prea mult, peste măsură, în exces. – 4. (Adv.) Numai, abia, doar. – 5. (S.n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. – Mulţi, lume, nenumăraţi oameni. – Multe, nenumărate lucruri. – Şi mai multe nu, neapărat, cu orice preţ. Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. – Mr. multu, megl. mult, istr. munt. Lat. multus (Puşcariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740), cf. it. molto, prov., cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito. – Der. multicel (var. multişor), adj. (destul); mulţime (var. înv., mulţie), s.f. (oameni mulţi, multitudine, abundenţă); înmulţi (var. mulţi), vb. (a multiplica; a augmenta; refl., a se reproduce); înmulţire, s.f. (multiplicare); înmulţitor, s.n. (multiplicator); deînmulţit, s.n. (primul factor al unei înmulţirii). Mulţumi (var. înv., mulţemi, Trans., mulţămi), vb. (a satisface, a sătura; a premia, a gratifica, a plăti, a-şi exprima satisfacţia prin cuvinte de graţie; refl., a fi satisfăcut; refl., a fi, a se arăta sătul, a nu putea mai mult), este fără îndoială, un der. de la mulţime (› *mulţimi › mulţemi), ca îndestula de la destul. Der. general admisă, din la mulţi ani (Creţu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Bărbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibilă, fiindcă astfel de compuse nu sînt curente în rom. (Trans., mulţam nu este un rezultat al lui mulţi ani, ci o var. dialectală a lui mulţumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη „să trăiască mulţi ani” › στολλάτη „mulţumesc” este sugestiv, fără să constituie un argument hotărîtor, fiindcă acest etimon nu explică celelalte sensuri ale cuvîntului). Der. mulţămeală, s.f. (gratitudine), înv.; mulţumită (var. mulţămită), s.f. (premiu, recompensă; recunoştinţă); mulţumitor (var. mulţămitor), adj. (satisfăcător, suficient, recunoscător); nemulţumire, s.f. (neplăcere); nemulţumit, adj. (nesatisfăcut, mofturos); nemulţumitor, adj. (care nu dă satisfacţie). – Der. din fr. multiplu, adj.; multiplica, vb.; multiplicator, adj.; multiplicat, s.n.; multiplicitate, s.f.; submultiplu, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)
*mulţi pr. m., f. múlte; g.-d. m. şi f. múltora
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
mai de mult (de mai mult timp) adv. + prep. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mult-puţín s. n., art. mult-puţínul
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mult adj. m., pl. mulţi; f. sg. múltă, pl. múlte; g.-d. pl. m. múltor, f. múltora
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mai mult ca perféct s. n., art. mai mult ca perféctul
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MULT adj., adv. 1. adj. v. numeros. 2. adv. v. greu. (Pachetul atârnă, cântăreşte ~.) 3. adv. vârtos, zdravăn. (Bea ~.) 4. adv. v. departe. 5. adv. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adv. intens, tare. (A suferit ~.) 8. adv. rău, tare. (S-a chinuit ~.) 9. adv. tare. (~ ar vrea să se plimbe.) 10. adj. v. variat.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Mult ≠ puţin, niţel, oleacă, scurt
(Dicţionar de antonime)