MUR1, muri, s.m. Nume dat mai multor specii de arbuşti din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbele şi cu fructele comestibile (Rubus); arbust din această specie. – Lat. morus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUR2, muri, s.m. (Latinism înv.) Zid. – Din lat. murus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ţine unele legume într-o soluţie de oţet sau în saramură pentru a le face să se acrească şi să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ţinute în oţet sau în saramură) A deveni acru şi bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutreţurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); apune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRĂ1, mure, s.f. Fructul comestibil, negru şi lucios, al murului1. ♢ Expr. Mură-n gură = lucru (obţinut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRĂ2, mure, s.f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. – Cf. alb. m u l l ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRĂ3, mure, s.f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colţurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUR1 ~i m. Arbust ghimpos, cu flori albe sau roz şi cu fructe negre, comestibile; rug. /<lat. morus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MUR2 ~i m. înv. Element de construcţie executat din piatră, beton etc., care închide sau separă o încăpere; perete. /<lat. murus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A MUR//Á ~éz tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluţie specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutreţuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ţine (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MUR//Á se ~eáză intranz. (despre legume, fructe) A deveni bun pentru consum, înăcrindu-se. /Din moare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÚR//Ă ~e f. Fructul murului. ♢ Mura-n-gură ceva obţinut fără osteneală, de-a gata. /< lat. mora
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
múra (múre), s.f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Muşlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puţin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).
(Dicţionarul etimologic român)
mur (múri), s.m. – Perete, zid (de apărare). – Mr. mur. Lat. murus (sec. XIX), cultism din epoca romantică. Este cuvînt moştenit în mr.
(Dicţionarul etimologic român)
mur (múri), s.m. – Rug şi fruct al arbuştilor din specia Rubus. – Mr. mur. Lat. mōrus (Puşcariu 1132; Candrea-Dens., 1173; Muşlea, Dacor., V, 619 şi VIII, 212; REW 5696a), cf. it. moro. Rezultatul u ‹ o n-a fost explicat satisfăcător; der. din gr. ionic μοῦρον (Diculescu, Elementele, 481) sau din ngr. μουριά (Roesler 573) nu e probabilă. – Der. mură, s.f. (fructul murului), mr. (a)mură, cf., it., prov., cat., sp., port. mora, fr. mûre (REW 5696); muret (var. muriş), s.n. (tufiş de muri). Din rom. provin mag. múr (Edelspacher 19) şi ţig. sp. muri „frag” (Besses 111).
(Dicţionarul etimologic român)
MUR s.m. (Liv.) Zid. [< lat. murus, cf. fr. mur, it. muro].
(Dicţionar de neologisme)
MÚRĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colţul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziţia velierului în raport cu vântul. [< it. mura].
(Dicţionar de neologisme)
MÚRĂ s. f. (mar.) 1. parâmă care fixează colţul de vânt al unei vele (la velierele mari). 2. parâmă care întinde spre pupă colţul de jos al velei. o ~ la tribord (sau la babord) = poziţie a unui velier care primeşte vântul din tribord (babord). (< it. mura)
(Marele dicţionar de neologisme)
a aştepta să-i pice mură-n gură expr. (pop.) a nu acţiona pentru atingerea unui scop; a rămânne impasibil într-o situaţie în care s-ar impune o acţiune imediată (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
mur (arbust, zid) s. m., pl. muri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
murá vb., ind. prez. 1 sg. muréz, 3 sg. şi pl. mureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
múră (glandă, fruct, parâmă) s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
múră2 s.f. sg. (reg.) saramură în care se pune varza la acrit pentru iarnă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MUR s. (BOT.; Rubus) (înv. şi reg.) rug, (reg.) murai, murar, muroi.
(Dicţionar de sinonime)
MUR s. v. dud, zid.
(Dicţionar de sinonime)
MURÁ vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
MURÁ vb. v. topi.
(Dicţionar de sinonime)
MÚRĂ s. (BOT.) (reg.) pomiţă.
(Dicţionar de sinonime)
MÚRĂ s. v. dudă, pipotă, rânză, saramură, stomac măcinător.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUR2, muri, s.m. (Latinism înv.) Zid. – Din lat. murus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRĂ1, mure, s.f. Fructul comestibil, negru şi lucios, al murului1. ♢ Expr. Mură-n gură = lucru (obţinut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRĂ2, mure, s.f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. – Cf. alb. m u l l ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRĂ3, mure, s.f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colţurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUR1 ~i m. Arbust ghimpos, cu flori albe sau roz şi cu fructe negre, comestibile; rug. /<lat. morus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MUR2 ~i m. înv. Element de construcţie executat din piatră, beton etc., care închide sau separă o încăpere; perete. /<lat. murus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A MUR//Á ~éz tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluţie specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutreţuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ţine (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MUR//Á se ~eáză intranz. (despre legume, fructe) A deveni bun pentru consum, înăcrindu-se. /Din moare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÚR//Ă ~e f. Fructul murului. ♢ Mura-n-gură ceva obţinut fără osteneală, de-a gata. /< lat. mora
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
múra (múre), s.f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Muşlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puţin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).
(Dicţionarul etimologic român)
mur (múri), s.m. – Perete, zid (de apărare). – Mr. mur. Lat. murus (sec. XIX), cultism din epoca romantică. Este cuvînt moştenit în mr.
(Dicţionarul etimologic român)
mur (múri), s.m. – Rug şi fruct al arbuştilor din specia Rubus. – Mr. mur. Lat. mōrus (Puşcariu 1132; Candrea-Dens., 1173; Muşlea, Dacor., V, 619 şi VIII, 212; REW 5696a), cf. it. moro. Rezultatul u ‹ o n-a fost explicat satisfăcător; der. din gr. ionic μοῦρον (Diculescu, Elementele, 481) sau din ngr. μουριά (Roesler 573) nu e probabilă. – Der. mură, s.f. (fructul murului), mr. (a)mură, cf., it., prov., cat., sp., port. mora, fr. mûre (REW 5696); muret (var. muriş), s.n. (tufiş de muri). Din rom. provin mag. múr (Edelspacher 19) şi ţig. sp. muri „frag” (Besses 111).
(Dicţionarul etimologic român)
MUR s.m. (Liv.) Zid. [< lat. murus, cf. fr. mur, it. muro].
(Dicţionar de neologisme)
MÚRĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colţul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziţia velierului în raport cu vântul. [< it. mura].
(Dicţionar de neologisme)
MÚRĂ s. f. (mar.) 1. parâmă care fixează colţul de vânt al unei vele (la velierele mari). 2. parâmă care întinde spre pupă colţul de jos al velei. o ~ la tribord (sau la babord) = poziţie a unui velier care primeşte vântul din tribord (babord). (< it. mura)
(Marele dicţionar de neologisme)
a aştepta să-i pice mură-n gură expr. (pop.) a nu acţiona pentru atingerea unui scop; a rămânne impasibil într-o situaţie în care s-ar impune o acţiune imediată (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
mur (arbust, zid) s. m., pl. muri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
murá vb., ind. prez. 1 sg. muréz, 3 sg. şi pl. mureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
múră (glandă, fruct, parâmă) s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
múră2 s.f. sg. (reg.) saramură în care se pune varza la acrit pentru iarnă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MUR s. (BOT.; Rubus) (înv. şi reg.) rug, (reg.) murai, murar, muroi.
(Dicţionar de sinonime)
MUR s. v. dud, zid.
(Dicţionar de sinonime)
MURÁ vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
MURÁ vb. v. topi.
(Dicţionar de sinonime)
MÚRĂ s. (BOT.) (reg.) pomiţă.
(Dicţionar de sinonime)
MÚRĂ s. v. dudă, pipotă, rânză, saramură, stomac măcinător.
(Dicţionar de sinonime)